NICĂPETRE (1936-2008)
REPERE BIOGRAFICE

MUZEUL BRĂILEI „CAROL I”

 

 


PROGRAM DE VIZITARE

  • Miercuri - Duminică
    09,00-17,00
    Octombrie - Aprilie
  • Miercuri - Duminică
    10,00-18,00
    Mai - Septembrie
  • Luni - Marţi
    închis tot timpul anului, cu excepţia zilelor în care au loc manifestări culturale.





 

OPERA LUI NICĂPETRE, PARTE INTEGRANTĂ A PATRIMONIULUI CULTURAL NAŢIONAL
 
Repere biografice. Nicăpetre s-a născut la Brăiliţa, în 27 ianuarie 1936. A absolvit Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu, în 1964. Prin calităţile artistice de excepţie ale lucrărilor, s-a afirmat de la debut ca desenator şi sculptor original, de mare valoare.
Pînă în 1980 a trăit şi a creat în România.

A publicat desene, încă din studenţie, în revistele Luceafărul, România Literară, Săptămâna, Viaţa Românească, Albina, Ifiumuncacs. A ilustrat volumele: Poeme de Theodor Balş, Libertatea de a trage cu puşca de Geo Dumitrescu, Veşmânt şi culoare de Cristina Anghelescu, Coloana fără sfârşit de Mircea Eliade.

Prima expoziţie personală, de sculptură şi desen, Cariatide, a fost realizată în anul 1969, la Galeria Simeza. I-au urmat expoziţiile de sculptură din anii 1970, 1972, 1974, la Galeria Apollo; 1975 expoziţia de desen la Galeria Amfora; 1976 expoziţia de sculptură la Galeriile de artă ale municipiului Bucureşti; 1979 expoziţia de sculptură şi desen la Galeriile de artă Bacău; 1980 expoziţia de desen la Galeria Galateea.
Sculpturi monumentale din această perioadă se află la Măgura Buzăului: A fost aici, odată... (1971), Zăbală şi paloş (1979), iar la Tîrgu-Jiu a realizat decoraţia exterioară de la sediul primăriei (32 capitele).

La 15 iulie 1980, data la care Nicăpetre a părăsit România, creaţia sa de desenator şi de sculptor, realizată între 1962 - 1980, a rămas în atelierul din Bariera Vergului, Intrarea Mieilor nr. 10, atelier devastat după refuzul artistului de a reveni în ţară. Plecarea din România i-a fost favorizată de invitaţia la Simpozionul de sculptură în marmură de la Skironio (Grecia), organizat de soţia sculptorului Costas Polichronopoulos, în memoria acestuia. După o scurtă perioadă petrecută în Grecia şi în Italia, în iulie 1981 Nicăpetre emigrează în Canada, la Toronto. Deşi a fost obligat să lucreze ca dulgher sau vopsitor pentru a supravieţui, în ascuns a continuat să deseneze (ciclul Artistul şi Natura), să picteze (ciclul Livezi înflorite), să scrie (volumul autobiografic Brăiliţa - Downtown - via UAP) şi să cioplească în parcuri, în locuri izolate, trunchiuri de copaci răsturnaţi de furtună şi din ce în ce mai rar, în piatră. Din 1982 a reuşit să expună în Toronto, pictură şi sculptură la Columbus Center, iar în 1985, a deschis expoziţia personală de sculptură la Goethe Institute. Acesta a fost începutul unei intense activităţi expoziţionale care îi va aduce recunoaşterea internaţională.

Nicăpetre s-a impus prin varietatea tehnicilor, a genurilor şi prin complexitatea operei sale, prezentată în galerii şi în alte spaţii culturale de referinţă din Canada, SUA, Japonia, Grecia, Germania, Austria.
În 1991 a fost distins cu Marele Premiu la Concursul Internaţional de Sculptură Henri Moore de la Hakone (Japonia). Lucrarea premiată, Adam şi Eva, sculptată în marmură, a intrat în colecţia Muzeului Regal din Tokio.
În 1993 a obţinut Premiul Juriului la a II-a ediţie a Concursului Internaţional de Sculptură organizat de Universitatea din Birmingham - Alabama, SUA. Lucrarea Invocaţie, sculptată în lemn, a fost cumpărată pentru colecţia Universităţii.

În 1995 a participat cu lucrarea în lemn, Devenire, la Expoziţia Trienală de Sculptură de la Osaka. Alte lucrări monumentale sculptate de Nicăpetre sînt instalate în parcuri culturale şi spaţii publice din lume: Iubirea mea... despre tine (1974), marmură, la Villany (Ungaria), Marea Umbră (1980), marmură, la Skironio (Grecia), Orgă de linişte (1988), granit, la Straubing (Germania), Acrotiri (1993), marmură, la Krastal - St. Paul (Austria), Devenire, lemn (1994), la Saint-Jean-Port-Joli (Quebec), Păstaie (1996), lemn, la Kirkfield (Ontario) ş.a.
Pentru Centrul Cultural Românesc din Hamilton (Canada) a sculptat portretele lui Mihai Eminescu (în 1989) şi Nae Ionescu (în 2000), ambele în marmură, portretele lui Aron Cotruş (în 2002) şi Mircea Eliade (2005), în bronz.

Repere critice. Petru Comarnescu a intuit cel dintîi valoarea sculptorului Nicăpetre. În 1969, în cronica primei expoziţii personale de sculptură, criticul scria, despre autorul ei, că "va deveni un foarte original şi mare sculptor". Încă de la debut, Nicăpetre şi-a afirmat ataşamentul la modernitatea clasică, aşa cum a fost ea definită de Brâncuşi, prin adoptarea cioplirii directe, prin urmarea modelului formelor artei arhaice şi prin subordonarea materialului faţă de idee. De atunci, din 1969, Nicăpetre şi-a urmat cu tenacitate destinul, afirmînd un tip de atitudine care nu admite compromisul în artă şi un stil despre care cronicarii au scris că îmbină două estetici: una tradiţională, prin modelul lui Michelangelo, şi una modernă, prin Brâncuşi. Din această conciliere a rezultat, remarca Tudor Octavian, "o operă îndatorată în mod superior celor doi părinţi şi, deopotrivă, liberă de orice datorie, cu o matrice stilistică originală".

În ianuarie 1980, Nicăpetre a deschis ultima sa expoziţie în ţară, o expoziţie de desen - crochiuri după model - ce atingea o culme a artei sale de desenator. Călin Dan remarca, cu acel prilej, preferinţa pentru grafică a sculptorului Nicăpetre, "domeniu unde el reuşeşte să-şi creeze o notă aparte, mai constantă poate decît în sculptură". Perceperea, cu toate simţurile, a mişcării nudului de femeie şi încremenirea ei fluidă şi voluptoasă într-o imagine, dau măsura înzestrării sale ca desenator. Sculptura şi desenul sînt, pentru Nicăpetre, aparent paralele, dar complementare. Sînt mijloace prin care caută să redea expresia directă a ideii iniţiale (sculptura) sau expresia directă a formei esenţiale (desenul). Prin motivul cuplului, numit succesiv: Adam şi Eva, Faun şi Nimfă, Artistul şi Natura, exaltă bucuria de a trăi, cu mintea clară, mîna sigură şi sufletul luminos, asemenea unui artist al barocului. Sculptorul îşi asociază trăirea cu "bucuria lui Dumnezeu, cînd a creat cerul cu stelele, cînd a împrăştiat întunericul şi s-a făcut lumină, cînd a creat totul din nimic".
Nicăpetre afirmă aceeaşi concepţie în sculptura în lemn. Comentatorii canadieni ai operei sale au remarcat că în trunchiul de copac pregătit pentru lucru el vede forma viitoarei sculpturi şi întreaga ei mişcare. Intenţia este să-l ridice, să-l facă să zboare. Astfel, forma se naşte dintr-un bulb sămînţă, ca dintr-o "casă a vieţii", singurul punct de sprijin al stîlpului care creşte, din el însuşi, ritmic spre cer. După Virgil Untilă stîlpii lui Nicăpetre par să vorbească despre acelaşi principiu ca şi Coloana lui Brâncuşi, dar poartă în carnea lor amprenta particularului, accidentele unei biografii sever determinate. Deşi treptele inegale, tăiate în fusul coloanelor de Nicăpetre, trezesc vaga amintire a formei ideale, recuperate de coloana brâncuşiană, ele avertizează asupra dificultăţii spre împlinirea fiinţei.

Opera. Există trei etape de referinţă în creaţia lui Nicăpetre, stadii ale devenirii ideii, ale dezvoltării registrului expresiv într-un repertoriu formal constant.
Prima etapă, 1965 - 1980, cuprinde lucrări cioplite în piatră, realizate în România. În ele se reflectă ataşamentul sculptorului pentru geniul pietrarilor ţărani şi pentru frumuseţea formelor arhaice. Prin arhitecturi de volume simetric articulate, dinamizate de accente decorative exprimă unitatea dintre formă şi structura materialelor. De asemenea, anunţă viitoare forme de expresie non-figurativă.
Etapa a doua grupează sculpturile cioplite în marmură, realizate în Grecia, în perioada 1987 - 1988. Reflectă ataşamentul pentru idealul clasic de reprezentare, înţeles ca armonie, echilibru, proporţie. Exprimă frumuseţea plastică a formei prin amplificarea detaliului semnificativ. Anunţă intenţia de a crea în sensul naturii. Etapa a treia, (1982 - 2001), cuprinde sculpturile cioplite în lemn, realizate în Canada. Impune forme simbolice, inepuizabile ca sens şi expresie, exprimate monumental, printr-o metodă proprie, care îmbină ordinea arhitecturii cu libertatea sculpturii.

Muzeul Brăilei, prin secţia de artă, şi-a fixat ca obiectiv crearea unui loc în care opera sculptorului să se întregească. Întrucît o parte din lucrările rămase în ţară au putut fi salvate de sculptor şi expuse, din 1998, în grădina Casei Colecţiilor de Artă, sub genericul "Sculpturi recuperate", am propus ca această clădire să devină sediul Centrului Cultural Nicăpetre. Centrul a fost inaugurat în 6 decembrie 2001, cu expoziţia de desene "Nulla diaes sine linea". Cu acest prilej sculptorul a acceptat propunerea noastră de a organiza expoziţia retrospectivă la Brăila, în noiembrie 2002 şi a comunicat intenţia de a dona muzeului o parte din lucrările realizate în Canada împreună cu materialul documentar referitor la perioada canadiană a creaţiei sale. A treia etapă a proiectului, realizarea albumului monografic Nicăpetre, s-a desfăşurat în 2003 şi s-a încheiat cu lansarea cărţii la Bucureşti (Muzeul de Istorie şi Artă a Municipiului - 27 noiembrie) şi Brăila (Centrul Cultural Nicăpetre - 2 decembrie).

Proiectul de înfiinţare a Centrului Cultural Nicăpetre la Brăila, iniţiat în Anul Internaţional Brâncuşi, este primul caz de recuperare, pentru patrimoniul cultural naţional, a operei unui artist român de talie internaţională, din diaspora. Donaţia sculptorului cuprinde 763 desene, 85 sculpturi şi materiale documentare.

În vara anului 2004, Nicăpetre s-a reîntors pentru un stagiu de lucru la Brăila. A desenat alte variante ale temei Artistul şi Natura, a modelat în lut bustul filosofului Petre Andrei şi a publicat Nicăpetre despre Nicăpetre, volum alcătuit din fragmente selectate din autobiografia Brăiliţa - Downtown via U. A. P.

NOTĂ: Pentru documentare am folosit volumul: Nicăpetre, Brăiliţa - Downtown - via UAP, Muzeul Brăilei - Biblioteca Istros, 1994

dr. Maria Stoica, şef Secţia Artă

MUZEUL BRAILEI

Imagini din Centrul Cultural Nicăpetre.


MUZEUL BRAILEI

Imagini din Centrul Cultural Nicăpetre.