Casa Umorului Desenat
Artă | Muzeul Brăilei „CAROL I“
TUR VIRTUAL
Compartiment al Muzeului Brăilei „Carol I”, dedicat artei umoristice, Casa Umorului Desenat a fost deschisă publicului în toamna anului 2023, pe 20 septembrie, când a găzduit în generoasa curte din strada Ana Aslan nr. 27, cea de-a XVIII-a ediție (majoratul) a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, în colaborare cu Muzeul Brăilei „Carol I”.
Festivitatea de premiere a salonului și vernisajul expoziției realizate cu o parte din lucrările participante la concurs, au reprezentat un preambul al experienței oferite de lucrările aflate pe simezele Casei Umorului Desenat. Patru expoziții personale, cu lucrări aflate în patrimoniul muzeului, ale artiștilor Victor Chiriloaie (Chiril), Florian–Doru Crihană, Constantin Pavel și Leonte Năstase, au marcat pe înălțime, una la parter, cealalte la etaj, valori ale graficii satirice, legate între ele de desenele parietale, realizate de artistul gălățean Viorel Baciu, în care sunt reprezentate câteva puncte de referință, nume de seamă ale artei umoristice (grafică, ilustrație, animație): Ion Popescu-Gopo, Alexandru Clenciu, Albert Poch, Nell Cobar, Mihai Stănescu, Mihai Pînzaru–Pim, Victor Chiriloaie și Florian–Doru Crihană, cu a cărui colecție, de peste 1500 de lucrări, Muzeul Brăilei „Carol I” a creat un fond pe care îl valorifică periodic prin organizarea a diverse evenimente culturale.
O altă serie de lucrări, reprezentative pentru bogăția spațiului expozițional proaspăt inaugurat, a purtat semnături ale artiștilor: Constantin Ciosu, Gabriel Rusu, Julian Pena–Pai, Mihai Pânzaru–Pim, Valeriu Kurtu, Aurel Ștefan Alexandrescu, Radu Clețiu, Marian Avramescu, Adrian–Vasile Trestian, Ovidiu Ambrozie Borta (Boa), Dragoș Anton, Vladimir Crivoi–Vlahi, Florian Vîlsan, Valeriu Ionițoi, Goran Celicanin și Janos Szilveszter.
Prin expozițiile temporare aflate pe simeze, Casa Umorului Desenat oferă o bogată și diversificată colecție de umor vizual, constituită din lucrări originale de grafică și pictură, semnate de artiști români și din străinătate, premiați la diverse festivaluri, concursuri și saloane naționale și internaționale, precum și afișe, reviste, diplome, medalii și trofee, oferite prin dar manual, de către artiști și oameni de cultură, numiți oficial membri fondatori: Florian–Doru Crihană, Leonte Năstase, Gabriel Rusu, Constantin Pavel, Marian Avramescu, Radu Clețiu, Dodo Niță, Marius Tița, Julian Pena–Pai, Mihai Boboc, Ovidiu Ambrozie Borta, Adrian Vasile Trestian.
Însă, rolul Casei Umorului Desenat nu se limitează la valorificarea patrimoniului doar prin expoziții. Mai mult de atât, servește și ca spațiu educațional dedicat formării unei aprecieri mai profunde pentru umor și satiră în societatea contemporană, găzduind diverse ateliere de educație muzeală, recitaluri, spectacole de teatru, concursuri și premieri sau diverse întâlniri creative cu artiști, organizate de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal în cadrul Serviciului Relații cu Publicul al Muzeului Brăilei „Carol I”.
Programele de educație muzeală desfășurate la Casa Umorului Desenat, esențiale pentru promovarea învățării continuu și a aprecierii patrimoniului cultural, sunt concepute special pentru a dezvolta abilitățile critice și creative ale participanților, precum și pentru stimularea curiozității și a dorinței de a învăța, astfel încât muzeul a devenit un catalizator pentru dialogul cultural și social.
Prin valorificarea umorului ca formă de artă, muzeul contribuie la dezvoltarea unei culturi a dialogului și a toleranței, încurajând vizitatorii să abordeze subiecte sensibile, cu umor și creativitate. Această abordare facilitează înțelegerea diversității de opinii și perspective și ajută la reducerea tensiunilor sociale, promovând coeziunea comunității.
Activitățile educaționale organizate de muzeu stimulează participarea comunității la viața culturală locală. Prin atragerea unui public variat Casa Umorului Desenat devine un spațiu de întâlnire și interacțiune, unde oamenii pot împărtăși idei și pot crea legături bazate pe aprecierea comună pentru artă și umor.
Text: Elena Nicoleta Albu, educator muzeal, Serviciul Relații cu Publicul.


