Corespondență cu străinătatea
Muzeul Brăilei „CAROL I“
Către prof. univ. dr. Ionel Cândea
24 martie 2021
Rugăminte cărturărească
Buna ziua,
Mă numesc Petre Brașoveanu, sunt profesor de istorie și împătimit de istorie. Lucrez de mai mulți ani la o carte despre cultura română postbelică, cu accentuare pe anii 1970-1980. Între altele, examinez politicile editoriale ale unor personaje culturale precum Romulus Munteanu, Modest Morariu, Valeriu Râpeanu.
Sunt preocupat de fastuoasele restituiri cărturărești din zona istoriei literare, istoriei culturii, etnografiei, literaturii vechi.
Încerc să elucidez mai multe cazuri din ceea ce numesc "generații culturale".
Vă scriu pentru că urmăresc de mulți ani (și pe cât posibil îmi procur) extraordinarele dumneavoastră publicatți și apreciez foarte mult prestația culturală de înalt profesionalism a unei edituri de la Dunărea de Jos.
Nu sunt complimente ci o constatare încurajatoare în mizeria și degradarea generală pe care o traversează necăjitul nostru popor.
Stimate domnule director, am cumpărat recent (și vă felicit pentru aceasta) Paul din Alep și vă sugerez (dacă va corespunde intențiilor editurii) retipărirea, alături de remarcabilele volume de studii bizantine apărute, autorilor bizantini traduși de Vasile Grecu, precum și (daca este posibil) retipărirea corpusului de inscripții privind Dacia romană și Scythia.
Doamna care mi-a onorat comanda ultimei achiziții de la editura dumneavoastră mi-a recomandat să mă adresez Domniei Voastre cu rugămintea de a-mi trimite, dacă este posibil, excelentul volum din colecția Hurmuzaki, care cuprinde corespondența principelui Cantemir.
Vă rog să mă credeți că apreciez foarte exact valoarea acestei ințiative culturale în prelungirea celei postbelice inițiate de regretatul Andrei Oțetea.
Cu mulțumiri și respect, profesor Petre Brașoveanu
Către prof. univ. dr. Ionel Cândea
24 februarie 2021
Frumos ce-mi scrie fostul meu coleg de la liceul Spiru Haret, fiul premiului Nobel român George Emil Palade ! Constantin Erbiceanu.
Despre identitate și interesul pentru istoria veche
De unde ne vine interesul deosebit pentru istoria neamului nostru.
Străbunicul meu, preotul Gheorghe Palade din Șendrești-Tutova (1854-1928) era nepotul ieromonahului Gherman, Starețul mănăstirii Răchitoasa, pe numele său mirean tot Gheorghe Palade. Doi din nepoții de soră ai bunicului meu, deci unchii mei erau și ei preoți. Și mai mulți din familie au fost învățători și profesori. Bunicul meu a fost profesor de istorie și filosofie.
Biblia, Tora, Vechiul Testament al evreilor a fost în familie un model permanent al ridicării venerației strămoșilor la rang de religie, exact la fel cum a evoluat la evrei. Patriarhii, judecătorii, regii au fost sanctificați. Tot așa și moldovenii când îl pomeneau pe Ștefan cel Mare ziceau „Domnul nostru Ștefan cel Mare și Sfânt” cu secole înaintea relativ recentelor sanctificări pronunțate de Patriarhia Română. Este un fenomen, o evoluție implacabilă. Un popor care se respectă pe sine își respectă implacabil strămoșii, originile, până la divinizare. Nu te poți respecta pe tine dacă îți detești strămoșii, originile pentru că te-a convins cineva că ar fi fost de calitate discutabilă. Și invers: îmi respect fără rezerve religia tocmai pentru că îmi respect strămoșii. Nu poate cineva să încerce să-mi facă educație ateistă sau să-mi ponegrească neamul și istoria decât dacă vrea cu orice preț să îl detest. Psihologia seamană perfect cu Fizica: aplicarea unei forțe determină inevitabil apariția unei forțe egale și de sens opus! Și așa din prosteasca persecutare a diverselor religii s-a născut exact contrariul celor dorite: supraviețuirea și consolidarea lor.
George Palade
Către prof. univ. dr. Ionel Cândea
Paris, 20 august 2010, 4:27 PM
Stimate Domnule Director,
Am scos din rama în care se afla de mulţi zeci de ani şi am scanat o fotografie a lui C. A. Rosetti dedicată lui Constantin Djuvara. „Iubitului meŭ amicŭ Giuvara ca aducere aminte de luptele ce susţinărumŭ necurmatŭ împreună pentru naţionalitate şi libertate. C. A. Rosetti".
Am făcut un fişier de foarte bună rezoluţie, deci greu. Vi-l expediez prin transfer.ro.

Cu cele mai alese sentimente,
Radu Portocală
***
Către prof. univ. dr. Ionel Cândea
Suedia, 20 martie 2013, 2:11 PM
Stimate Dle. Director Ionel Candea,
Sambata 16 martie 2013, v-am vazut la emisiunea „ORA REGELUI" transmisa de TVR 1, in prezenta Altetei Sale Printul Nicolae, caruia ii prezentati o carte a istoricului N. Iorga, unde Majestatile Regale ale Romaniei au semnat cu ocazia vizitei la Muzeul Brailei! Felicitari!
In legatura cu ce doresc sa va comunic legat de Majestatile Regale ale Romaniei, va reamintesc ca aveam 18 ani cand Regele Mihai care era fortat a abdica, s-a adresat pentru ultima oara poporului roman, prin Radio, ca rege in functie, cand Ascultandu-l am izbucnit in lacrimi!
Dupa cum v-am mai spus, sunt in Suedia de 34 de ani impreuna cu sotia mea Cornelia, fosta colega de la Liceul Teoretic de Fete din Braila, unde eu am absolvit in 1948, Liceul Nicolae Balcescu, azi Colegiul Nicolae Balcescu din Braila. Amandoi suntem cetateni suedezi de 30 de ani, dupa ce ne-au fost retrase cetatenia romana, pe care nu am mai luat-o!
In suflet am ramas roman si monarhist, mai ales ca in Suedia ne bucuram de o fericita conducere sub Monarhia Constitutionala.
Pentru ce va povestesc toate acestea?
In zilele Pastelui din 1992, ne aflam in Romania unde sarbatoream Zilele Sfantului Pasti alaturi din ce a mai ramas din familie, care azi din pacate au plecat cu totii! Asa ca am participat la manifestatia de pe Calea Victorie din fata Hotelului Continental unde se aflau cazate Familia Regala impreuna cu printul Nicolae pe care majestatea Sa l-a ridicat in brate aratandu-l multimei care scanda: „Majestate nu pleca, Romania este a Ta! Numai vrem 10 Mai fara regele Mihai! Monarhia salveaza Romania!".
Mai tarziu am avut placerea de a intalni la Ambasada Romaniei din Stockholm, pe Majestatea Sa Regele cu care am avut fericirea de a discuta si a acceptat sa facem o fotografie impreuna (este in anexa la acest Mail). Cu alta ocazie a lansarii albumului omagial „Michael I of Romania a Tribute" (al carui coperta este in anexa), am obtinut semnaturile Majestatilor lor (vezi anexa la Mail), cu care am si discutat despre cei 18 ani ai mei sub Regele Mihai!. Cu Regina Ana am fost nevoit a vorbi in franceza! Cu alte doua ocazii m-am intalnit la Stockholm, cu Principele Radu cu care am discutat mai mult!
Va scriu toate acestea, fiindca mi-a facut o deosebita placere emisiunea TVR 1 din 16 martie. De fapt aceste emisiuni le urmaresc cu regularitate si mai mult le inregistrez incepand cu luna Iulie 2012!



Va doresc o zi buna!
George Pantecan

