Evenimente


În fiecare an, în data de 11 iulie este sărbătorită Ziua Mondială a Populaţiei. Marcată pentru prima oară în 1989, la recomandarea Consiliului Director al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Ziua Mondială a Populaţiei a fost aleasă ca urmare a atingerii cifrei de cinci miliarde a populaţiei globale la 11 iulie 1987, potrivit site-ului Institutului Naţional de Statistică - https://insse.ro. De la o ediţie la alta, această zi a câştigat popularitate, bucurându-se de sprijin şi de interes din partea organizaţiilor şi a oamenilor din întreaga lume.
Potrivit estimărilor Diviziei ONU pentru Populaţie, aproximativ 83 de milioane de oameni cresc populaţia lumii în fiecare an. Chiar presupunând că nivelul fertilităţii va continua să scadă, populaţia globală va fi de 8,6 miliarde în 2030, de 9,8 miliarde în 2050 şi de 11,2 miliarde în 2100, conform proiecţiei de variantă medie.
În ceea ce priveşte România, la 1 ianuarie 2020 populaţia după domiciliu a fost de 22.175.000 de persoane, în scădere cu 0,1% faţă de 1 ianuarie 2019, menţionează Institutul Naţional de Statistică. Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (56,4%, respectiv 51,2%). Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu peste 507.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani (3.752.000 faţă de 3.245.000 persoane).
Georgiana Papurică, muzeograf - Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului, Colecția de Științe ale Naturii.

Te pot interesa

Galerie foto

Muzeul Brăilei „Carol I”

Google Analytics Alternative