Evenimente

Octav Băncilă | „Cap de țăran” | nedatat | ulei pe pânză | Muzeul Brăilei „Carol I”.

„Eu înțeleg ca arta să fie pusă întotdeauna în serviciul omenirii și al națiunii. Când intri în orice lăcaș de artă, într-o expoziție de pictură, de exemplu, și când ieși de acolo să te simți mai om, desenul și culorile aruncate pe pânză să-ți scormonească sufletul și apoi pentru că e vorba de țara noastră, trebuie să zugrăvească stările de lucruri de la noi.” (Octav Băncilă, interviu acordat revistei Rampa, 1914)
Adept al realismului și al picturii sociale, Octav Băncilă s-a comportat deseori asemenea unui documentarist, adunând laolaltă fragmente de istorie, scene și realități imediate ale vieții celor aflați la marginea societății de la începutul secolului XX. Rămân impresionante numeroasele portretizări ale țărănimii asuprite, precum și cele ale muncitorilor anonimi de la periferia așezărilor urbane. Aceste portrete tulbură prin mimica și gesturile, adesea dramatice, ale celor înfățișați.
„Capul de țăran” este o astfel de lucrare: un portret copleșitor, nu atât prin valoarea sa estetică, cât, mai degrabă, prin felul în care reușeste să dezvăluie privitorului o emoție brută, un sentiment al poverii și al suferinței. Alftel spus, trăsăturile personajului conturează o dramă socială.

Fatme Ramona Nistoroi, muzeograf – Secția Artă.

Te pot interesa

Galerie foto

Muzeul Brăilei „Carol I”

Google Analytics Alternative