Evenimente
ZIUA VICTIMELOR DEPORTĂRII ÎN TIMPUL REGIMULUI COMUNIST
Spre aducere aminte
18 iunie - Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist. 44.000 de persoane au fost deportate în 1951 în Bărăgan
Obiectivul aşa numitului „plan de evacuare a zonei de frontieră cu Iugoslavia, pe o fâşie de 25 de km, a elementelor care prezintă un pericol prin prezenţa lor în zonă” a vizat în fapt distrugerea elitei ţărăneşti, indiferent că erau români, sârbi, germani sau maghiari, din actualele judeţe Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, din 258 de localităţi situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia.
Deportările din Banat au avut ca sursă de inspiraţie modelul sovietic al dislocărilor în stepă, iar în acest context, câmpia Bărăganului, dominată de secetă şi de ierni geroase, constituia zona geografică propice pedepsirii şi „reeducării” elitelor provenite din mediul rural, măsurile de dislocare fiind pregătite de Securitate încă din anul 1950.
Text: Cătălina Mârza, muzeograf, Secția Istorie Modernă și Contemporană a Muzeului Brăilei „Carol I”.


