Evenimente
Săptămâna Verde. Atelier „MARCO POLO ŞI DRUMUL MĂTĂSII”, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I”
27 martie - Atelier „Marco Polo şi drumul mătăsii”, în Săptămâna Verde.
Astăzi au participat la atelierul despre drumul mătăsii şi călătoriile lui Marco Polo două clase de elevi de la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” Brăila.
Elevii clasei a V – a alături de doamna dirigintă Drăgan Mirela au aflat despre călătoriile pe distanțe lungi (pe uscat și pe mare), despre civilizațiile îndepărtate și ce au adus nou pentru cea europeană.
Elevii clasei a VI – a împreună cu doamna dirigintă Svetlana Cursaru și-au îmbogățit cunoștințele despre Evul Mediu aflând despre importanța drumurilor comerciale, a produselor din Orientul Apropiat și Îndepărtat care i-au fascinat pe europeni precum și a noilor tehnici și tehnologii împrumutate din zona Chinei (praful de pușcă, busola, banii de hârtie și hârtia).
Organizator: dr. Niculina Dinu - muzeograf - Secția Istorie Modernă și Contemporană.
FOTO: Cristian Puşcaşu,- inginer de sistem - Editura „Istros”.







