Evenimente

UNIREA DE LA 1918 – COLAJE ȘI SEMNE DINTR-O CARTE
Miercuri, 23 noiembrie:
8:00 - 9:00  clasa a VIII-a            
9:00 - 10:00 clasa pregătitoare    
10:00 - 11:00 clasa pregătitoare 
11:00 - 12:00 clasa a VI-a
Joi, 24 noiembrie:                               
9:00 - 10:00 clasa a V-a         
10:00 - 11:00 clasa a IV-a     
11:00 - 12:00 clasa a V-a       
12:00 - 13:00 clasa a VIII-a            
13:00 - 14:00 clasa a VII-a
 
Cu ocazia Zilei Naționale a României, 218 elevi ai Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” și 20 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Vlaicu Vodă” din Brăila au participat la nu mai puțin de 12 ateliere de creație sub îndrumarea Elenei Albu, educator muzeal în cadrul Secției Artă a Muzeului Brăilei „Carol I”.
Activitățile au avut ca obiective cunoașterea valorilor culturale, istorice și spirituale ale neamului românesc, încurajarea implicării elevilor în activități interdisciplinare, manifestarea talentului creator, dezvoltarea abilităților și competențelor specifice lucrului în echipă.
Căci cum putem sărbători mai bine această zi, decât prin transmiterea către copii, elevi, tineri și apropiații acestora cunoașterea istoriei României și a atașamentului față de valorile românești?
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! 

*** În imagini, elevii grupei pregătitoare îndrumate de doamna învățătoare Nicoleta Stanciu, care au recreat granițele țării după forma pe care aceasta o avea la vremea Unirii.

Text și FOTO: Elena Albu, educator muzeal (Muzeul Brăilei „Carol I”)

Te pot interesa

Galerie foto

Muzeul Brăilei „Carol I”

Google Analytics Alternative