Evenimente
Atelierul de Creativitate „museumlab | Laborator de muzeografie și educație muzeală”, la Muzeul Național al Țăranului Român
Zilele acestea colega noastră, Elena Nicoleta Albu, educator muzeal, a fost invitată de Muzeul Național al Țăranului Român să participe la „museumlab | Laborator de muzeografie și educație muzeală”.
În cadrul atelierului practic coordonat de Beatrice Iordan, Elena a lucrat în echipă alături de specialiști de la muzee din țară. Împreună, au ales obiecte de patrimoniu din colecțiile MNȚR și au creat de la zero piese originale de teatru de umbre.
Sâmbătă, în cadrul sesiunii dedicate prezentării proiectelor de educație alternativă în muzee, piesele au fost prezentate publicului și formatorilor invitați, oferind o demonstrație de succes a modului în care patrimoniul poate fi reinterpretat în mod contemporan.
Această participare deschide drumul unei frumoase colaborări viitoare între cele două instituții și aduce la Muzeul Brăilei „Carol I” metode inovatoare de storytelling.
Vă invităm să citiți concluziile acestui laborator cultural în postarea de mai jos!
***
Cum privim patrimoniul? Cum îl interpretăm și cum construim experiențe muzeale care provoacă întrebări, stimulează creativitatea și apropie publicul de muzeu?
Sâmbătă, 17 octombrie, museumlab a adus împreună specialiști din domeniul muzeal, educatori, artiști și curatori, într-un laborator dedicat explorării unor noi perspective asupra educației muzeale și practicii muzeografice.
Pe parcursul întâlnirii, am explorat „laboratorul” procesului de creație, de la primele întrebări și idei până la construirea unui atelier de educație muzeală, a unui proiect curatorial sau a unui discurs expozițional. Am descoperit proiecte și practici interdisciplinare în care patrimoniul devine punct de plecare pentru dialog, experiment, reflecție și învățare.
Șase formatori, perspective diverse și un spațiu comun de explorare ne-au invitat să privim muzeul din unghiuri noi:
- Raluca Oprea-Minoiu – povestea tradițională ca instrument de interpretare a patrimoniului și sursă de noi povești personale;
- Iulia Iordan – educația culturală ca spațiu al întrebărilor, descoperirii de sine și întâlnirii dintre perspective diferite;
- Beatrice Iordan – teatrul de umbre ca instrument creativ de mediere culturală, prin care obiectele prind viață și patrimoniul devine experiență;
- Lila Passima – comunicarea vizuală, relația dintre imagine și obiect și posibilitățile de construire a unor discursuri muzeale alternative;
- Cristina Toma – dialogul dintre educația formală și patrimoniul muzeal, cu exemple de instrumente și practici care apropie muzeul de școală;
- Ilinca Pop-Gălățianu – experiența construirii colective a unui program de mediere culturală și educație muzeală pentru MuzA, Muzeul de arhitectură din România.
Alături de invitații noștri, Mihnea Mircan ne-a oferit o perspectivă asupra practicii curatoriale și asupra întâlnirii dintre instituția muzeală și spațiile de explorare artistică experimentală.
Întrebările, prezentările și discuțiile au conturat un spațiu de reflecție comună asupra modului în care construim proiecte culturale, alegem instrumentele de lucru, ne adresăm publicului și transformăm patrimoniul într-o experiență relevantă pentru prezent.
Am înțeles, încă o dată, că muzeul nu este doar un spațiu al conservării și expunerii, ci și un loc al întâlnirii, al interpretării și al cunoașterii împărtășite. Un spațiu deschis experimentului, în care educația, cercetarea și practica artistică pot genera noi forme de comunicare și apropiere de patrimoniu.
Ideile, experiențele și reflecțiile împărtășite în cadrul museumlab vor contribui la realizarea unui caiet de lucru dedicat bunelor practici în educația muzeală, menit să valorifice experiența formatorilor și rezultatele prezentărilor și dezbaterilor.
Mulțumim formatorilor invitați pentru generozitatea cu care și-au împărtășit experiența și metodele de lucru, precum și tuturor participanților pentru implicare, întrebări și deschiderea către noi perspective!
Încheiem această întâlnire cu dorința de a continua explorarea și reinventarea practicilor muzeale, convinși că patrimoniul rămâne viu atunci când îl privim cu alți ochi, îl punem în dialog cu prezentul și îi descoperim, împreună, noi sensuri.
⸻
museumlab face parte din proiectul „Experimentând cu trecutul. 120 de ani de patrimoniu și reinventare”, realizat de Muzeul Național al Țăranului Român, în parteneriat cu Academia Română și Universitatea din București, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).
Material realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.







