Evenimente
BIRDWATCHING în cadrul Proiectului cultural pentru sprijinirea refugiaților ucraineni, cu specialiștii Secției Științele Naturii a Muzeului Brăilei „Carol I”
Sâmbătă, 7 octombrie 2023, s-a desfășurat o sesiune de BIRDWATCHing (observarea păsărilor) în cadrul Proiectului cultural pentru sprijinirea refugiaților ucraineni, în colaborare cu Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”. Grupul de ucraineni îndrumat de prof. Nina Brajenco, împreună cu Georgiana Papurică, muzeograf și Cristian Lalu, șef Secția Științele Nauturii au mers la pas prin stațiunea Lacu Sărat. Au fost împărtășite câteva din tainele activității de birdwatching, precum și alte observații legate de natură, în atmosfera relaxantă a unei plăcute zile de toamnă.
Într-o primă fază s-a putut observa nivelul crescut al apei celor două compartimente ale lacului. În zona Lacului Sărat I, compartiment dedicat balneației și supus unor puternice influențe antropice, s-au putut observa păsările sedentare comune precum: vrabia de casă (Passer domesticus), vrabia de câmp (Passer montanus), cioara de semănătură (Corvus frugilegus), cioara grivă (Corvus cornix), coțofana (Pica pica) și porumbelul gulerat (Columba palumbus), iar cu predilecție în zona luciului apei s-a observat prezența pescărușului argintiu (Larus argentatus) și a pescărușului râzător (Larus ridibundus). Nu a putut fi trecută cu vederea și prezența în masa apei a micuțului crustaceu roșiatic numit popular artemie (Artemia salina).
În zona Lacului Sărat II au putut fi observate aceleași păsări sedentare menționate anterior, dar au încântat privirea și numeroase exemplare superbe de lebădă de vară (Cygnus olor), lișiță (Fulica atra), călifar alb (Tadorna tadorna) și rață mare (Anas platyrhynchos).
De asemenea s-a putut revedea vegetația limitrofă lacului, formată din plante specifice zonelor de sărătură, numite plante halofile, și anume asociația de brâncă (Salicornia europaea) și ghirin (Suaeda maritima). Dincolo de acestea s-au observat pelinița argintată (Artemisia salina), statice (Limonium sinuatum), numeroase graminee din flora spontană, ciulin (Carduus nutans), cicoare (Cichorium intybus) și steluță de mare (Aster tripolium). În apropiere de malurile lacurilor, vegetația palustră reprezentată de stuf (Phragmites australis) și papură (Typha angustifolia), se desfășura maiestuos privirii. Sectorul arboricol format din numeroși arbori și arbuști protejează zona și este format din: salcie (Salix alba), plop alb (Populus alba), sălcioară (Elaeagnus angustifolia), cătină albă (Hippophae rhamnoides) și cătină roșie (Tamarix ramosissima).
Judecând după entuziasmul și curiozitatea manifestate, participanții au fost încântați de cadrul natural brăilean și informațiile dobândite în această experiență inedită și nu putem decât să sperăm că le-am oferit niște amintiri frumoase care vor dăinui în timp.
Text: Georgiana Papurică, muzeograf - Secția Științele Naturii,
FOTO: Georgiana Papurică și Cristian Lalu (Muzeul Brăilei „Carol I”)







