Evenimente

Colocviul „Farmacia naturii” - marți, 28 mai 2024, ora 13.00, la Muzeul Brăilei „Carol I” - Secția Științele Naturii (Parcul Monument)

Având în vedere tendințele actuale la nivel global de utilizare responsabilă a resurselor naturale, respectiv promovarea sustenabilității, s-a născut și ideea acestei manifestări intitulată „Farmacia Naturii” la colectivul Secției Științele Naturii din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”.
Vremea rece și ploioasă nu i-a împiedicat pe elevii clasei a XII-a C de la Liceul cu Program Sportiv Brăila, coordonați de Dan Mihai Gheorghiță, profesor și director al liceului, să ne onoreze cu prezența la muzeu, unde am explorat împreună câteva din proprietățile plantelor cu virtuți terapeutice. 
Cu această ocazie, am putut discuta despre domeniul fitoterapiei și afla noutăți cu privire la unele plante din flora spontană precum ciulinul, păpădia, iedera, floarea soarelui etc.
Am explorat împreună universul plantelor de leac și chiar am identificat „pe viu”, cu ajutorul simțurilor, plante aromatice și condimentare precum lavanda, menta, salvia, roinița, măghiranul, caprifoiul, trandafirul de Damasc, leușteanul, mărarul, piperul, usturoiul etc.
Mulțumim pentru participare și implicare doamnei profesoare Veronica Ghețu și minunaților săi elevi. 
A prezentat Georgiana Papurică – muzeograf (Secția Științele Naturii)

FOTO: Cristian Pușcașu – inginer sistem (Serviciul Editura Istros)

Te pot interesa

Galerie foto

Muzeul Brăilei „Carol I”

Google Analytics Alternative