Evenimente
Comunicare cu tema „Stilul de viață sănătos al comunităților preistorice", în cadrul Proiectului educațional „Pași împreună spre un viitor verde", la sediul Muzeului Brăilei „Carol I”
Comunicare / prezentare cu tema „Stilul de viață sănătos al comunităților preistorice", în cadrul Proiectului educațional „Pași împreună spre un viitor verde", organizat de Școala Gimnazială „Mihai Viteazul" Brăila, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I”, sala „Regele Ferdinand și Regia Maria”.
Coordonator proiect: prof. Gianina Băjenică.
A prezentat: Viorel Stoian, șef Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului.
***
Călătorie în timp și o lecție de istorie... altfel!
Elevii claselor a VI-a As și a VII-a As au demonstrat astăzi că istoria nu se învață doar din manuale, ci se trăiește și se explorează!
Am desfășurat o activitate inedită și plină de învățăminte, intitulată „Stilul de viață sănătos al comunităților preistorice”, chiar în inima istoriei locale: la Muzeul de Istorie „Carol I” din Brăila.
Ce am descoperit împreună?
- Cum arăta dieta strămoșilor noștri și cum își procurau hrana.
- Cât de multă mișcare și efort fizic implica supraviețuirea în preistorie.
- Cum putem adapta acele principii (mai multă mișcare, hrană naturală) la stilul nostru de viață modern.
Curiozitatea lor și întrebările inteligente pe care le-au pus ne-au demonstrat încă o dată că avem copii minunați și dornici de cunoaștere.
Adresăm mulțumiri speciale gazdelor noastre de la Muzeul Brăilei „Carol I” pentru primirea caldă și domnului Viorel Stoian, șef Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului pentru o prezentare de nota 10!
Vă invităm să răsfoiți mica noastră galerie foto pentru a surprinde câteva momente din activitatea de astăzi.
Sursa: Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Brăila.







