Evenimente
„LERU-I, DOAMNE, LER!". Concert de Crăciun, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I”, sala „Regele Ferdinand și Regina Maria”

În așteptarea luminosului praznic al Naşterii Domnului, Casa de Cultură a Municipiului Brăila vă invită la sediul Muzeului Brăilei „Carol I", Sala „Regele Ferdinand și Regina Maria", sâmbătă, 21 decembrie 2024, de la ora 16.30, să urmăriți tradiționalul Concert de Crăciun.
În cadrul manifestării sugestiv intitulată „Leru-i, Doamne, ler!", Corul bărbătesc „Armonia" al Casei de Cultură a Municipiului Brăila, dirijat de preot profesor Ioan Păvăloiu și Corala „Camerata" a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, dirijată de profesor Raul Badale, vă vor încâlzi sufletele cu colinde tradiţionale româneşti, iar grupul folk „Generaţii" (în componența Ioana Axente, Ioana Tăbârcă, Diana Popa, Dragoș Cherșunaru, Iasmina Munteanu, Daniela Popa, Sofia Bursuc, Denisa Bâtcă), condus de profesorul Dumitru Popescu, va susține un recital de colinde şi cântece de iarnă.
Intrarea liberă!
Sursa video 1: Mariana Hermel.
Sursa1: Corul Bărbătesc Armonia - Brăila.
Sursa 2: Corul Bărbătesc Armonia - Brăila
Sursa 3: Corul Bărbătesc Armonia - Brăila
SURSA: Casa de Cultură Brăila
Foto: Mirela Lipan.







