Evenimente

Muzeul Brăilei „Carol I” - Secția Etnografie organizează sâmbătă, 24 februarie 2024, de Dragobete, la ora 11.00, o nouă întâlnire în cadrul hub-ului cultural „Etnoliteratura”, la sediul din Strada Polonă, nr. 14.
Programul cuprinde:
-        Dublă lansare de carte; autor: Valeriu Valegvi.
·         „Hoinărind ascet prin Capricornia / Poeme din a doua senectute”, apărută în 2023 la Editura Eikon, București;
·         volumul bilingv „Dintr-un capriciu pisicile nu conduc lumea”, apărut în 2023 la Editura Axis Libri, Galați.
Prezintă: Adelina Pop și Adi Secară, scriitori.
-          vizionare film documentar: „Dochia și Dragobete - Cap de primăvară”, din filmografia Departamentului „ASTRA Film”, parte a Complexului Național Muzeal ASTRA Sibiu;
-          moment artistic susținut de Simona Dumitru și Săndica Mânzu.
Moderator: dr. Brîndușa Ilie, muzeograf, coordonator al hub-ului cultural „Etnoliteratura”.
***
Despre cartea „Hoinărind ascet prin Capricornia / Poeme din a doua senectute”, apărută în 2023 la editura Eikon, Theodor Codreanu afirmă: „Valeriu Valegvi nu cultivă un purism al figurilor, în accepția clasică a cuvântului. La el, metafora nu comunică doar cu comparația, ci și cu personificarea sau sinecdoca, aceasta din urmă figură de substituire a întregului cu partea, pe când metafora curge prin asemănare...Poetul merge însă cu mult mai departe decât ne imaginăm, acolo unde vin cele câteva tacte muzicale, cum le numea I. L. Caragiale... Dimineața și diminețile lui Valeriu Valegvi sunt regăsiri imnice ale ființei înstrăinate în anamorfozele lumii...”.
***
Despre volumul bilingv „Dintr-un capriciu pisicile nu conduc lumea”: secvențe dintr-o epopee a pisicilor liniștite..., traducerea în limba engleză aparținându-i Brîndușei Ilie, apărut în 2023 la editura Axis Libri Galați, Adi Secară declară: „Ce-ar fi, într-adevăr, să ne dăm seama că, de fapt, noi, oamenii, suntem doar niște creaturi ale...oniricii pisicilor care...depind de noi, acest argument felin al existenței a ceva mai presus de puterile noastre de înțelegere putând fi asemănător cu argumentul ornitologic al lui Borges!”.

FOTO: Armanda Filipine („Braila Chirei” și „Monitorul de Brăila”)
VIDEO nr. 1: Armanda Filipine („Braila Chirei” și „Monitorul de Brăila”)
VIDEO nr. 2: Armanda Filipine („Braila Chirei” și „Monitorul de Brăila”)
VIDEO nr. 3: Armanda Filipine („Braila Chirei” și „Monitorul de Brăila”)
VIDEO nr. 4: Armanda Filipine („Braila Chirei” și „Monitorul de Brăila”)
VIDEO nr. 5: Armanda Filipine („Braila Chirei” și „Monitorul de Brăila”)
VIDEO nr. 6: Armanda Filipine („Braila Chirei” și „Monitorul de Brăila”)

Te pot interesa

Galerie foto

Muzeul Brăilei „Carol I”

Google Analytics Alternative