Muzeul Brailei

Canal Dunăre-Marea Neagră. Un Cimitir Programat”
Gulagul comunist al Dobrogei

Realizarea unei legături între Dunăre şi Marea Neagră prin Dobrogea nu a fost ideea originală a regimului comunist.
Încă din secolul al XIX-lea au existat planuri cu privire la Canalul Dunăre-Marea Neagră ca obiectiv economic de mare importanţă, în vederea obţinerii unei ieşiri mai scurte la mare.
Demararea construcţiei a prins viaţă în 1949, dar la sugestia lui Stalin, metodele de punere în aplicare au fost cu totul de altă natură.
Astfel, au fost înfiinţate colonii şi lagăre de muncă forţată pe traseul Canalului.(Columbia, Saligny, Medgidia, Poarta Albă, Noua Culme, Galeşul, Peninsula, Midia, Constanţa)
Atrocităţile comise (programul de muncă epuizant, înfometarea sistematică, lipsa condiţiilor minime de igienă şi odihnă) asupra persoanelor indezirabile au avut drept scop exterminarea opozanţilor politici şi a elitei intelectuale.
Canalul în cifre:
1949 – anul în care au început lucrările;
1984 – anul în care a fost inaugurat canalul;
100.000 de oameni au participat la realizarea lucrării;
95,6 km- lungimea canalului;
1949-1953 – intervalul în care munca a fost asigurată de deţinuţi politici şi de drept comun;
844 de morţi înregistraţi oficial;
peste 1000 de morţi pentru care nu s-au întocmit procese verbale de deces.
Concluzia expoziţiei se reflectă în următoarele versuri:
„Şi în curând vor duce vestea
Apele din mal în mal
C-am dat ţării noastre scumpe
Viaţă nouă şi-un canal.” (Gheorghe Bâgu, Mărturisiri din întuneric, Ed. Tehnica, Bucureşti, 1993, p. 132)

Coordonator: drd. Cătălina Mârza, muzeograf - Secţia Istorie.