Muzeul Brailei

Luna septembrie a adus o veste pe cât de neaşteptată, pe atât de plăcută. Vineri, 14 septembrie, am avut bucuria să primim vizita Dlui Vincenzo Piccaro şi a celor două fiice ale sale, Eleonora şi Elisa.

D-l Piccaro l-a cunoscut pe Nicăpetre în 1981, pe vremea când era şeful serviciului criminalistic în cadrul lagărului de refugiaţi (Campo Profughi) „Roberto Rossi Longhi” din Latina, în apropiere de Roma. Din 1957 şi până la desfiinţarea sa în 1991, curând după dărâmarea Zidului Berlinului, lagărul din Latina a fost principalul centru italian care primea refugiaţii sosiţi de pe tot cuprinsul Blocului Socialist. Acolo a ajuns şi Nicăpetre ca solicitant de azil politic în ianuarie 1981, după aproape opt luni de la plecarea sa din România.

Dăruit cu o fire caldă şi îndatoritoare, mişcat, pe deasupra, de o vie admiraţie pentru artişti, Vincenzo Piccaro a legat repede o strânsă prietenie cu artistul român, de la care a achiziţionat lucrări de sculptură şi grafică* şi pe care l-a pus în contact cu amatorii de artă din Latina şi din împrejurimi.

Merită subliniată aici sensibilitatea aparte pe care D-l Piccaro a manifestat-o constant faţă de artă şi artişti. Cu timpul, domnia sa şi-a format o colecţie de artă unică prin profilul şi prin valoarea ei documentară. Cuprinzând zeci de lucrări ale mai multor artişti proveniţi din ţările Blocului Socialist, refugiaţi şi azilanţi în Latina în anii şaptezeci şi optzeci, ea constituie astăzi o mărturie deosebit de interesantă a emigraţiei artistice şi intelectuale est-europene.

Cei doi au corespondat o vreme şi după emigrarea lui Nicăpetre în Canada. Deşi nu s-au mai revăzut niciodată, Nicăpetre a dorit să-şi ţină la curent prietenul italian în legătură cu succesele mai mici şi mai mari care au punctat traseul carierei sale canadiene.

D-l Piccaro a aflat despre existenţa Centrului Cultural Nicăpetre prin intermediul acestei pagini. După aproape patru decenii de la întâlnirea lor, domnia sa a venit la Brăila pentru a cunoaşte mai îndeaproape opera şi personalitatea lui Nicăpetre. Mai mult, din dorinţa de a completa arhiva documentară a Centrului, D-l Piccaro a procurat copii după documente inedite aflate în păstrarea Arhivelor Statului din Latina, documente care fac referire la şederea lui Nicăpetre în centrul de primire a refugiaţilor. Aceste documente, împreună cu mărturia Dlui Piccaro însuşi, aduc informaţii preţioase în legătură cu situaţia şi statutul de emigrant politic ale lui Nicăpetre - episod puţin cunoscut, dar de o importanţă crucială în biografia artistului.

* Cele nouă lucrări aflate în colecţia Familiei Piccaro, două sculpturi şi şapte lucrări de grafică, până în prezent inedite, vor face obiectul unui articol în numărul următor al revistei „Analele Brăilei”.

În imagine: Elisa, Vincenzo şi Eleonora Piccaro dublând „Tripticul” lui Nicăpetre. Fotografie de Alina-Ruxandra Mircea (Muzeul Brăilei „Carol I”).