Evenimente
„ÎNTÂLNIRILE DE LA ETNOGRAFIE" și „VACANȚĂ LA MUZEU", la Muzeul Brăilei „Carol I” - Secția Etnografie și Artă populară
„Întâlnirile de la Etnografie" & „Vacanță la Muzeu", la Muzeul Brăilei „Carol I” - Secția Etnografie și Artă populară - cu elevi de la Școala Gimnazială Însurăței, sosiți împreună cu Florentina Carşote (Mulțumesc pentru răspunsul prompt la provocare!) - viceprimar al orașului Însurăței, la o întâlnire cu istorii și povești despre lumea rurală și oamenii ei destoinici, despre Brăila și locuitorii ei de altădată - cei care au ridicat case precum cea a domnului Alexiu (sediul secției Etnografie - Brăila, str. Polonă nr. 14) sau casa Rally, dar și despre câțiva oameni speciali - dăruitorii, Mecena - și poveștile unor daruri care transformă centrul istoric nu în kilometrul zero al urbei vechi ci în spațiul prin excelență al Generozității maxime, aceea îndreptată spre ceilalți (nu către familie sau prieteni, cum suntem noi obișnuiți).
Câteva detalii despre atracțiile de la Etnografie le-a numit specialistul, gazda și partenera noastră în activitățile sub genericul „Întâlnirile de la Etnografie", Gabriela Dorina Cloșcă, șef Secția Etnografie, restul poveștilor (adevărate) le-am depănat eu astfel încât să vină firesc și clipa unei povești de autor - pentru că eram într-un spațiu al istoriei, le-am spus povestea „Praf de stele" (chiar dacă ei nu locuiesc într-un oraș cu un bulevard străjuit de copaci seculari și de clădiri impozante).
Îi felicit pe călătorii de-o zi la Brăila de poveste și le mulțumesc! Nu doar pentru că au răspuns invitației, în vacanță, ci și pentru că au avut răbdare să asculte - cu atenție - poveștile unui oraș care nu e al lor. Cred că au plecat acasă mai bogați, la fel cum noi ne-am încărcat inimile cu o bucurie greu de explicat în cuvinte.
28 octombrie 2022
Sursa text și foto: Armanda Filipine & Revista Braila Chirei & Armanda Filipine







