Evenimente
EVENIMENTE CULTURALE LA CASA MEMORIALA D. P. PERPESSICIUS
În luna octombrie, tradiţional, Casa Memorială „D. P. Perpessicius” şi-a aşteaptat oaspeţii, participanţi la manifestarea devenită tradiţională, De ziua lui Perpessicius. Ziua de naştere - 21 octombrie – şi cea a numelui marelui istoric şi critic literar, 26 octombrie, sărbătoarea Sf. Dumitru, au fost întâmpinate aici, în fiecare an, cu o expoziţie, care să marcheze cele două evenimente şi cu o întâlnire culturală la care protagoniştii sunt prieteni dragi ai muzeului, elevii Liceului „D. P. Perpessicius”.
Expozitia De Sf. Dumitru în casa lui Perpessicius aduce în atenţia vizitatorului material iconografic şi documentar organizat pe două paliere: unul ilustrând tradiţia ortodoxiei referitoare la sărbătoarea religioasă a Sfântului Dumitru, altul, punctând obiceiuri, tradiţii şi superstiţii legate de Sfântul Dumitru (Sâmedru). Piesele sunt din colecţiile Secţiilor Memoriale şi Etnografie şi din colecţii particulare. Propunem această expoziţie elevilor şi profesorilor, ca un bun prilej şi ambient adecvat pentru pătrunderea în lumea spiritualităţii creştine şi deopotrivă în cea a tradiţiilor populare şi pe calea unui altfel de demers, cel muzeografic. Expoziţia, deschisă în ziua 24 octombrie, s-a bucurat de atenţia publicului şi a specialiştilor. Ea va rămâne deschisă până în preajma sărbătorilor de iarnă.
În aceeaşi zi, 24 octombrie, s-a desfăşurat partea a doua a manifestării: momentul artistic, ce a constat dintr-un reuşit colaj din lirica perpessiciană şi texte referitoare la opera şi viaţa lui Perpessicius, susţinut de elevii ai clasei a XII-a, profil pedagogic, sub îndrumarea prof. Florentina Gabriela Vasile şi piese corale, interpretate de corul liceului, sub bagheta prof. Maricica şi Ştefan Lupu.
Prof. Constantin Gerghinoiu, directorul liceului şi prieten statornic al Casei Memoriale „D. P. Perpessicius” a prezentat în cuvinte calde, realizările liceului şi gândurile de viitor.
Şi, ca la o veritabilă sărbătoare, oaspeţii au gustat din roadele toamnei – mere, gutui, struguri, nuci, s-au încălzit cu un ceai de fructe şi au făcut fotografii lângă bustul lui Perpessicius.
Elena Ilie
Şef Secţie Memoriale