Evenimente

EXPONATUL LUNII APRILIE - Medalion relicvar cu scene din Viaţa lui Iisus.
Atelier: Athonit
Datare: Secolele XVIII – XIX 
Materiale: metal și lemn sculptat
Medalionul din lemn este sculptat şi perforat cu ramuri de viță de vie de la care pleacă trei medalioane mari în care sunt reprezentate Patimile lui Iisus: intrarea în Ierusalim, crucificarea şi coborârea în mormânt. Pe lângă acestea sunt alte 6 medalioane, mai mici, în care sunt reprezentați apostolii. Două sunt dispuse jos, iar în părţi câte două, separând astfel cele trei scene principale. Întregul ansamblu utilizează motivul viţei de vie (arborele lui Isaia). Acest motiv este folosit în Biserica Răsăriteană pentru caracterul profetic, fiind asociată cu Fecioara și rolul ei în Întrupare, și este îmbogățită cu scene din calendarul liturgic, structurat în jurul marilor evenimente din Viața lui Hristos. Întreaga sculptură este închisă într-un medalion metalic.
Text: dr. Niculina Dinu, muzeograf.

FOTO: Cristian Puşcaşu, inginer de sistem, Serviciul Editura Istros.

Te pot interesa

Galerie foto

Muzeul Brăilei „Carol I”

Google Analytics Alternative