Muzeul Brailei

În perioada ianuarie – februarie 2013, la Muzeul Brăilei – Secţia de Ştiinţe ale Naturii din Parcul Monument este deschisă expoziţia intitulată "Mirajul Alb: Polul Nord – Polul Sud".
Expoziţia propune o incursiune în regiunile polare, prin intermediul unei succesiuni de imagini şi informaţii în care sunt prezentate aspecte legate de cei doi poli geografici, de regiunile din jurul lor şi mai ales despre viaţa la temperaturi extreme. Da, există viaţă la poli, iar expoziţia noastră tocmai acest lucru îşi propune, de a arăta cât de interesante şi complexe sunt, totuşi, aceste ţinuturi îndepărtate şi ce lume nebănuită a vieţii s-a înfiripat acolo, în nesfârşitul “pustiu alb”.
După cum se ştie, Polul Nord şi Polul Sud sunt cele două puncte extreme ale planetei noastre care, însă, exprimă o altă limită a vieţii: aceea a temperaturilor celor mai scăzute de pe glob, care se menţin astfel tot timpul anului. Deşi, teoretic, aceşti doi poli ar trebui să fie foarte asemănători, până la a se identifica unul cu celălalt, ei sunt, de fapt, destul de diferiţi, aproape antagonici. Polul Sud şi Polul Nord diferă nu numai prin poziţia geografică în sine, ci şi prin relieful, clima şi formele de viaţă care sunt specifice fiecăruia în parte.
Regiunea Arctica este de fapt un ocean îngheţat înconjurat de pământ, în timp ce regiunea antarctică este un pământ acoperit cu o calotă de zăpadă şi gheaţă şi înconjurat de ocean. Antarctida este un continent în sine, cu roci şi forme de relief, ca munţi, văi şi lacuri, acoperit în proporţie de circa 98% de gheţari.
În timp ce Polul Nord este populat de aproximativ patru milioane de oameni, Antarctica este singurul loc de pe Glob care nu aparţine niciunui stat şi în care nu există urme ale vreunei civilizaţii indigene. Regiunea este guvernată de Tratatul Antarcticii, care stabileşte ca teritoriul în sine şi resursele acestuia să fie folosite numai în scopuri ştiinţifice şi paşnice.
Polul Sud este mult mai rece decât Polul Nord. Temperaturile din Antarctica sunt atât de scăzute, încât zăpada nu se topeşte niciodată în unele zone ale continentului. Acest lucru se explică prin faptul că în aceste regiuni razele solare cad oblic şi ajung la sol după ce au traversat atmosfera pe distanţe mari, oferind foarte puţină căldură şi fiind parţial reflectate de zăpadă sau gheaţă.
În zonele polare iernile sunt lungi, de aproximativ 9 luni pe an, iar verile sunt scurte, de 2-3 luni, şi foarte reci. Spre poli, rareori temperatura se ridică peste punctul de îngheţ. Vara, soarele nu apune, iar iarna nu răsare deloc. Anotimpul favorabil ciclului vegetativ fiind foarte scurt, ritmul neregulat al zilelor şi al nopţilor împreună cu solul îngheţat fac posibilă, totuşi, existenţa câtorva speciii de plante, dintre care unele sunt rare sau endemice. Toate aceste plante asigură hrana multor vieţuitoare terestre.
În apele reci, bogate în săruri minerale, se găseşte din abundenţă plancton şi krill, care constituie sursa primordială de existenţă pentru multe alte specii marine.
Zona arctică este destul de bine reprezentată de mamifere caracteristice, fie terestre: ursul alb, boul moscat, caribu, lupii arctici, vulpile albe şi argintii, iepurii polari, hermelinele, lemingii, fie acvatice: foci, morse, narvali, delfini albi, balene etc.
Mulţi oameni mai cred şi astăzi că urşii polari şi pinguinii împart acelaşi habitat, însă, în realitate, aceste vieţuitoare nu se întâlnesc niciodată în mediul natural, deoarece urşii trăiesc la Polul Nord, fiind stăpânii gheţurilor arctice iar pinguinii trăiesc numai în emisfera sudică, adică în Antarctica.
Cu cât ne depărtăm de cercul polar, temperatura creşte şi ploile sunt mai dese. Perioada vegetativă creşte la rândul ei şi permite apariţia arbuştilor, a arborilor (exclusiv conifere) care constituie taigaua (pădurea boreală).
În Antarctica însă, pădurile lipsesc, fiind substituite de mlaştini şi turbării. Flora insulară este deosebit de săracă, alcătuită din câteva specii de plante grupate în asociaţii vegetale sub formă de perniţă, care rezistă mai bine acţiunii distrugătoare a vântului, precum şi graminee, muşchi, licheni şi ferigi pitice.
În regiunea Polului Sud, nu numai flora dar şi fauna diferă de cea a Polului Nord. De pildă, aici nu există mamifere terestre, în schimb viaţa marină abundă în: foci, caşaloţi, balene etc. De asemenea, sunt şi păsări sedentare, legate de banchizele de gheaţă, cum ar fi pinguinii, sau zburătoare viguroase ca albatroşii şi lupii de mare, dar şi multe alte specii care vin aici numai pentru a cloci şi a-şi creşte puii.
Pinguinii sunt, fără îndoială, păsările specifice Antarcticii.
În ciuda faptului că sunt atât de inospitalieri, cei doi poli au atras şi fascinat de-a lungul timpului mulţi exploratori, în dorinţa de a şti totul despre ceea ce ne înconjoară şi de a contribui fiecare câtuşi de puţin la această cunoaştere. Drumul spre poli, anevoios şi presărat cu primejdii la tot pasul, şi-a luat însă şi tributul uman de nenumărate ori. Aceşti temerari care s-au aventurat, punându-şi în pericol viaţa dar fiind mânaţi de setea de cunoaştere, au căzut pradă slăbiciunilor omeneşti, unii cunoscând suferinţe fizice şi psihice de neînchipuit, alţii fiind învinşi de vitregia pustiului alb. Dar toţi cei întorşi acasă au rămas fascinaţi de măreţia acelei lumi, astfel întruchipându-se treptat “Mirajul alb”.