Evenimente
EXPOZIŢII DESCHISE şi PROGRAME CULTURALE, la Muzeul Brăilei „Carol I”
Expoziţii deschise & programe culturale la Muzeul Brăilei „Carol I”. Vă aşteptăm, cu mare drag!
SEDIUL MUZEULUI BRĂILEI „CAROL I” (Piaţa Traian nr. 3)
Expoziţia permanentă de arheologie şi istorie „Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos”
Expoziţii temporare: „Estul întâlneşte Vestul: vicii şi delicii în Epoca Modernă" - un itinerariu prin obiceiurile cotidiene, pornind de la influenţele orientale până la cele occidentale, ilustrate cu piese din colecţiile Muzeului Brăilei „Carol I” - Secţia Istorie şi „Paula Ribariu. Spaţiu spiritual”.
În perioada 30 iulie - 3 august 2018: Școala de Vară „Educaţie pentru patrimoniu", ediția a II-a, în Centrul Istoric, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I", Sala „Regele Ferdinand şi Regina Maria" şi Muzeul Brăilei „Carol I" - Secţia Etnografie.
CENTRUL DIVERSITĂŢII CULTURALE (Piaţa Traian nr. 3)
Expoziţia temporară „Zaharicale, coféturi, dulcegării, taifas” – colecţie inedită de cutii de bomboane din perioada 1900 - 1980, de la Asociaţia Muzeul Jucăriilor Bucureşti (colecţia ing. Cristian Dumitru), reclame şi poveşti de altădată.
Programul cultural „Poveşti despre Brăila, muzică şi cărţi”: este adresat copiilor şi tinerilor. Include: cerc, prezentări, fotoexpoziţii, ghidaje tematice, proiecţii de filme documentare, jocuri, concursuri. Intrarea este gratuită și se face, cu programare, în limita celor 50 de locuri.
Programul cultural „Muzică şi cărţi”: este adresat publicului larg şi include audiţii muzicale – muzică baroc, clasică, jazz, operă în interpretări celebre, fado, sirtaki, klezmer, şansonete, tangouri de altădată, colinde – din bogata colecţie de „bijuterii muzicale” a Muzeului Brăilei „Carol I”. În timpul audiţiilor muzicale, pot fi răsfoite cărţi şi periodice apărute, de-a lungul timpului, la Editura „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I”, precum şi albume de artă, cărţi, periodice ale minorităţilor etnice din România şi publicaţii pentru copii şi tineri, din mediateca Centrului Diversităţii Culturale. Intrarea este gratuită și se face, cu programare, în limita celor 50 de locuri.
GALERIILE DE ARTĂ „GHEORGHE NAUM” (Piaţa Traian nr. 3, intrarea prin str. Galaţi)
Expoziţia temporară „Brăila văzută de artişti: 1905-2017” – lucrări din patrimoniul Muzeului Brăilei „Carol I”.
SECŢIA ARTĂ (Piaţa Traian nr. 3)
Expoziţia permanentă de artă.
CENTRUL MEMORIAL „NAE IONESCU, VASILE BĂNCILĂ, ANTON DUMITRIU, ANA ASLAN, EDMOND NICOLAU, VALERIU DINU” (Piaţa Traian nr. 3, intrarea prin str. Galaţi)
Expoziţia permanentă.
CENTRUL CULTURAL „NICĂPETRE” (Str. Belvedere nr. 1)
Expoziţia permanentă de sculptură şi grafică.
Expoziția permanentă „Andreas Embiricos”.
CASA MEMORIALĂ „PANAIT ISTRATI” (Grădina Publică)
Expoziţia permanentă
Din 23 iulie 2018: expoziția fotodocumentară temporară „Ștefan Baciu”, inclusă în proiectul cultural „România e acasă”, în cadrul Centenarului României Mari. Proiectul cultural „ROMÂNIA E ACASĂ. Program expozițional național dedicat unor mari valori românești consacrate în afara țării: Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ștefan Baciu, Emil Cioran, Panait Istrati” este implementat de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov − cu finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național − și cu sprijinul partenerilor săi: Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Muzeul Brăilei „Carol I”, Complexul Național Muzeal Moldova Iași, Muzeul Județean Olt, Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia.
CASA MEMORIALĂ „DUMITRU PANAITESCU PERPESSICIUS” (Str. Cetăţii nr. 70)
Expoziţia permanentă.
Expoziţia temporară „Universul Perpessician. Elemente reprezentative ale prieteniilor literare (II)” – Piese din colecţia Secţiei Memoriale.
CASA MEMORIALĂ „FĂNUŞ NEAGU”, COM. GRADIŞTEA
Expoziţia permanentă.
SECŢIA ETNOGRAFIE (Str. Polonă nr. 14)
Expoziţia permanentă
Expoziţii temporare: „Centre de olărit din România”, „Cultura tradiţională a lumii văzută prin ochii copiilor”, lucrări de pictură şi grafică realizate în cadrul Concursului internaţional de desen şi pictură organizat de Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, jud. Argeş și „Poveștile Iei”- cămăși tradiționale cusute de brăilence.
SECŢIA „ŞTIINŢELE NATURII” ( Aleea Parcului nr. 1 - Parcul Monument)
Expoziţia permanentă
Din 20 iulie 2018: expoziţia fotodocumentară temporară „Pe urmele animalelor preistorice”.
Acvarii cu pești.
LIBRĂRIA „ISTROS” (Piaţa Traian nr. 3, intrarea prin str. Galaţi)
Alte informaţii legate de programul de vizitare şi alte evenimente culturale organizate în perioada următoare, găsiţi pe website-ul nostru.

