Muzeul Brailei

 
   În perioada ianuarie – februarie 2012, la Muzeul Brăilei, Secţia de Ştiinţe ale Naturii din Parcul Monument va fi expusă foto-expoziţia cu tema: Peşteri din România. Expoziţia se doreşte a fi un “mic ghid”, respectiv, o călătorie virtuală prin galeriile câtorva dintre cele mai frumoase peşteri din România, descoperind publicului vizitator un pic din mirabila lume aflată în adâncurile pământului.
  Expoziţia noastră nu cuprinde nici pe departe toate peşterile ţării şi nici pe toate cele mai importante, deoarece nu le-am fi putut cuprinde; spre exemplificare, numai peşterile din Transilvania -mai ales cele din Apuseni-, ar fi fost de ajuns pentru a realiza cel puţin o expoziţie... Selecţia acestora s-a făcut din mai multe regiuni geografice ale ţării, pentru a cuprinde o gamă cât mai variată. Considerăm că şi doar acestea sunt suficiente pentru a stârni curiozitatea vizitatorului şi pentru a-l călăuzi apoi pe cărările munţilor în căutarea misterioaselor minuni ale naturii. În acest scop sunt furnizate şi câteva date cu privire la localizare, căile de acces şi accesibilitate.
Din cele mai îndepărtate timpuri peşterile au atras atenţia omului. Folosite mai întâi ca şi adăpost în perioada glaciaţiunilor, au fost transformate apoi în adevărate opere de artă, pereţii lor devenind uriaşe fresce ce au înfăţişat privitorilor o lume cu totul aparte, aproape ireală. Astăzi, zeci, chiar sute de peşteri au devenit muzee naturale, fiind deja celebre în toată lumea.
    Peşterile ne duc cu imaginaţia în lumi de basm. Sălile lor spaţioase, sau dimpotrivă presărate ici-colo cu tuneluri labirintice, misterioase, sunt adevărate muzee datorită formelor de cristalizare a carbonatului de calciu peste care se preling formaţiuni de montmilch ce contrastează pe alocuri cu pereţii roşiatici sau depozitele de argilă reziduală numite piele de leopard. Alteori galeriile sunt împodobite cu clausterite sub forma unor imenşi ciorchini de piatră cu boabe mari şi străvezii de chihlimbar sau cu cristalite, ori cu uriaşe ghirlande transparente, candelabre de cristal, clopote, draperii, perle, cascade etc. Toate aceste minuni transpun călătorul într-o lume cu adevărat magică, de basm.
    În ţara noastră erau cunoscute până în 1980 cca. 1.114 peşteri din care 982 săpate în roci calcaroase (calcare jurasic-cretacice şi triasice) şi restul în gips ori sare. În repertoriul peşterilor din România elaborat în 1976 figurează aproape 2.000 de cavităţi naturale. Dintre acestea circa 25% erau avene, iar 75% peşteri. Cele din urmă sunt considerate ca având galerii orizontale sau cu înclinări până la 30°, iar avenele, înclinări de la 70° la verticală. Astăzi însă, se cunosc peste 12.000 de peşteri, unele mai mari şi mai spectaculoase decât altele, unele deschise publicului, iar altele rezervate doar studiului şi cercetării specialiştilor.
    În România există peşteri complexe, uşor accesibile, care sunt adevărate muzee subterane, din parcurgerea cărora poţi învăţa mai mult decât din zeci de alte peşteri. Explorarea lor este foarte dificilă fiind necesar - pe lângă o pregătire şi o bună experienţă în speologie - şi un echipament adaptat condiţiilor vitrege. Însă, pentru cei pasionaţi, toate acestea sunt doar detalii pe lângă ceea ce le-ar putea oferi expediţiile organizate în acest scop, respectiv, posibilitatea de a vedea unele dintre cele mai spectaculoase meandre de peşteră din lume (Peştera Vântului), de a străbate unele dintre cele mai dificile succesiuni de sifoane (Peştera din pârâul Hodobanei), de a admira unele dintre cele mai minunate concreţiuni de peşteră din lume (Peştera Topolniţa). Despre Peştera Polovragi (Munţii Căpăţânii, 10,5 km) circulă o interesantă legendă care spune cum că aici ar fi ascunsă celebra „comoară a dacilor” însă cei care vor să o găsească, conform legendei, sunt în pericolul de a fi atinşi de un vechi blestem al dacilor.
Alte peşteri prezintă interes din punct de vedere ştiinţific, deoarece adăpostesc un anumit animal cavernicol sau un anumit tip de formaţiune geologică; ele au fost menţionate, chiar dacă nu sunt spectaculoase sau mari. Câteva dintre acestea - nu în număr foarte mare -, beneficiază de amenajări care fac accesul mai uşor şi vizitarea mai interesantă (sunt şi peşteri electrificate).
Însă, există şi alte peşteri, mari, dificile, care nu pot fi vizitate, dar care reprezintă imense valori peisagistice sau ştiinţifice; acestea au o valoare documentară aparte, din acest motiv putând fi explorate şi examinate numai de către specialişti.
Deasemenea, în România există foarte multe peşteri care, datorită unicităţii lor au fost declarate monumente ale naturii.
Un rol deosebit de important în activitatea de cercetare speologică l-a avut marele explorator român Emil Racoviţă, care în 1920 înfiinţează o nouă disciplină, şi anume biospeologia dar şi primul club de speologie din lume. Atunci a început o perioadă înfloritoare pentru biospeologia românească prin numeroasele studii şi construirea primelor laboratoare subterane.