Muzeul Brailei

În perioada noiembrie-decembrie 2011, la Muzeul Brăilei – Secţia de Ştiinţe ale Naturii, va fi expusă publicului foto-expoziţia intitulată Viaţa în deşert.
Expoziţia îşi propune o incursiune captivantă prin întinderile nesfârşite ale deşertului - acest tip de habitat aparent lipsit de viaţă, dar care în realitate însă, surprinde prin multitudinea şi varietatea formelor de viaţă. Sunt prezentate sub formă de planşe color dar şi informativ, o parte dintre aceste uimitoare plante şi vieţuitoare care trăiesc în deşert, respectiv, modalităţile prin care ele au reuşit să se adapteze condiţiilor aspre de viaţă din această regiune. Astfel, condiţiile aride îşi pun pecetea pe structura şi pe habitatul general atât al grupărilor vegetale cât şi al celor animale.
Dintre toate tipurile de deşerturi, deşerturile nisipoase în condiţii de umiditate suficientă sunt cele mai favorabile pentru plantele ce le populează. Însă nisipurile puternic uscate şi mobile contrastează puternic faţă de cele acoperite cu vegetaţie, primele putând fi considerate mai puţin favorabile proceselor vitale. Cu toate acestea, viaţa se desfăşoară şi pe asemenea nisipuri. De regulă, plantele de deşert sunt scunde, grupările lor sunt răzleţe şi nu formează un înveliş vegetal aerian compact. În ţinuturile cu ariditate extremă, prin reducerea la maximum a funcţiunilor vitale, plantele supravieţuiesc – datorită creşterii foarte lente – într-o formă pipernicită, zeci şi chiar sute de ani. În acelaşi timp, pe solurile argiloase şi pietroase predomină vegetaţia efemeră sau semiarbustivă. Existenţa în unele deşerturi de nisip a vegetaţiei arbustive destul de bogate trebuie considerată ca unul din paradoxurile deşerturilor.
În deşerturile zonelor subtropicale şi tropicale, în procesul de evoluţie şi adaptare la condiţiile aride, s-a format tipul de plante tropicale vivace, suculente, cu tulpini cărnoase sau cu frunze suculente. Aceste plante trăiesc în toată perioada de uscăciune numai pe seama rezervelor de apă acumulate pe timpul ploilor în ţesuturi.
Lumea animală a deşertului, întocmai ca şi cea vegetală, poartă pecetea existenţei îndelungate în condiţii aspre. Adaptările animalelor la condiţii de secetă sunt de natură morfologică, fiziologică şi comportamentală. Ele tind să reducă la minimum pierderile de apă şi să folosească la maximum resursele externe sau interne de umiditate. În acest scop, unele animale din deşerturile calde (în special rozătoare) estivează (un somn prelungit în cursul lunilor de vară), iar cele din deşerturile temperate, în anotimpul friguros de iarnă, hibernează.
Ziua, în lunile fierbinţi de vară, de regulă, deşertul pare lipsit de viaţă. Tot ce este viu se ascunde de razele fierbinţi ale soarelui. Absenţa în deşerturi a copacilor, iar adesea şi a vegetaţiei arbustive determină animalele să-şi construiască adăposturi în pământ, unele trecând astfel la un mod de viaţă nocturn. Numai în deşerturile cu vegetaţie arbustivă, păsările îşi construiesc uneori cuiburile în vârfurile tufelor iar în Deşertul Sonoran acestea cuibăresc în cavităţile trunchiurilor groase ale cactuşilor columnari.
Spre deosebire de animalele mici care se pot adăposti la umbră sau în vizuini în perioada de arşiţă, animalele de talie mare se află întotdeauna sub acţiunea directă a soarelui. Vara, în timpul zilei suprafaţa solului se încinge atât de puternic încât unele dintre acestea pier prin supraîncălzire.
Alimentaţia animalelor din deşerturi este strâns legată, mai mult ca oriunde, de stadiul de dezvoltare a vegetaţiei. Dezvoltarea intensivă a vegetaţiei, determină după primele ploi o înmulţire rapidă a ierbivorelor, dar mai ales a insectelor polenizatoare şi fitofage, care în restul anului rămân în diapauză, urmate de insectivore, rozătoare şi de carnivore. Deşi numărul fitofagelor este mai constant decât al celorlalte categorii de animale, totuşi variază şi el în funcţie de succesiunea anilor (mai ploioşi sau mai secetoşi).
Natura alimentelor în deşerturi este variată, însă hrana relativ puţină a obligat numeroase animale la polifagie. Animalele sedentare, active întreg anul, depozitează hrană de rezervă în vizuini sau acumulează grăsimi pe anumite zone ale corpului, iar cele migratoare efectuează în anotimpul secetos lungi călătorii în căutare de hrană, imprimând biocenozelor din deşerturi variate aspecte sezoniere. Numeroase animale deşerticole sedentare nu beau deloc apă. Ele îşi procură totuşi apa indirect din plantele suculente cu care se hrănesc sau din seminţe (unele rozătoare). Păsările şi insectele se satură cu roua ce se strânge dimineaţa pe frunze sau cu puţina apă din fructele arbuştilor, iar mamiferele carnivore îşi potolesc setea doar cu sângele prăzii.
Astfel, deşi la prima vedere deşertul nu pare a fi prielnic formelor de viaţă, totuşi acesta e populat de sute de neamuri de vietăţi, a căror existenţă ciudată, pusă la adăpostul ploii arzătoare de lumină se desfăşoară după legile aspre ale împărăţiei de nisip. Cu certitudine, există viaţă în deşert!
Şi pentru a descoperi mai multe aspecte inedite cu privire la aceasta, vă aşteptăm la sediul secţiei noastre din Parcul Monument!