Evenimente

În perioada februarie-martie 2018, la Muzeul Brăilei „Carol I” – Secția de Științe ale Naturii, a fost deschisă foto-expoziția intitulată „Endemite floristice din România”.
Scopul acestei expoziții este acela de a face cunoscute publicului plantele endemice din țara noastră - unele rare, altele chiar dispărute sau pe cale de dispariție -, și pentru a stârni interesul față de natură și, mai ales, pentru protejarea acestor valori naturale.
În cadrul expoziției noastre, fiecare endemit este însoțit de informații cu privire la denumirea științifică și populară, familia din care face parte, caracterizarea sozologică, ecologia și răspândirea geografică, alături de imaginea color a speciei.
Endemitele din flora României reprezintă o categorie de plante foarte eterogenă, care nu se aseamănă între ele taxonomic, ecologic, arealogic şi genetic, decât parţial.
În țara noastră sunt considerate endemite acele specii, subspecii sau varietăți (taxoni) care au un areal limitat între granițele României sau cuprins în cea mai mare parte între aceste limite; de asemenea, există și endemite genetice, respectiv, acei taxoni al căror centru genetic se află în țara noastră și care prin migrație s-au răspândit și în regiunile învecinate (ex. endemitele carpatice).
Astfel, în flora României se cunosc o serie de endemisme pentru lanţul Carpaţilor (Pulmonaria rubra, Symphytum cordatum, Hepatica transsilvanica, Campanula carpaticaetc.) altele sunt endemice pentru Carpaţi şi Balcani (Tulipa hungarica, Saxifraga cymosa, Potentilla haynaldiana, Symphyandra wanneri). Dar există şi specii ende¬mice pentru unul sau câteva masive ale Carpaţilor: garofiţa (Dianthus callizonus) în Piatra Craiului, Saxifraga demissa în Ciucaş şi Bucegi, Achillea coziana şi Rosa coziae, în masivul Cozia, pe lângă alte specii endemice din munţii Retezat, Bucegi, Rodnei, Valea Cernei, Munții Măcinului şi defileul Dunării etc. După cum se poate observa, în ţinuturile noastre endemismul este cel mai bine reprezentat în cazul florei rupicole.
În prezent, unii taxoni care inițial au fost considerați endemite pentru România, au o răspândire mai largă în Europa.
În scopul conservării acestor adevărate comori naturale, în diferite țări există preocupări speciale privind plantele rare, concretizate în „liste” sau „cărți roșii”.
Fiecare om poate și trebuie să devină un apărător al naturii, numai astfel vom reuși să salvăm raritățile și să păstrăm integritatea genofondului natural al țării noastre.


dr. Nicolae Onea, şef Secţia Ştiinţele Naturii

Te pot interesa

Muzeul Brăilei „Carol I”

Google Analytics Alternative