Evenimente
Foto-expoziția "PLANTE ENDEMICE DIN ROMÂNIA"

În perioada noiembrie-decembrie 2015, la Muzeul Brăilei ”Carol I”– Secția de Științe ale Naturii va fi deschisă foto-expoziția: "Plante endemice din România".
Scopul expoziției noastre este acela de a face cunoscute publicului plantele endemice, respectiv, acele ”comori” naturale pe care nu le întâlnim oriunde, ci doar între frontierele țării noastre sau aproape în întregime pe teritoriul țării noastre (de exemplu, endemitele carpatice). Există însă și o altă categorie de endemite cu centrul genetic la noi în țară, dar care prin migrație s-au răspândit și în zonele învecinate.
În literatura de specialitate, specii endemice se numesc acelea care trăiesc în cadrul unui teritoriu limitat. Conform acestei definiţii, foarte vagi, de altfel, am putea consi¬dera că toate speciile, cu excepţia celor cosmopolite sunt endemice la scara arealului lor. În realitate, termenul de specie endemică se foloseşte numai pentru specii cu un areal relativ mic.
În general, între endemism şi vârsta florelor şi a faunelor există o relaţie evidentă: cu cât flora sau fauna este mai veche, cu atât conţine mai multe ende¬misme, izolate din punct de vedere geografic şi sistematic. Ca urmare, endemismul este deosebit de accentuat în condiţii biogeografice conserva¬tive, în munţi ca şi în insule în care speciile vechi supravieţuiesc din vremuri îndepărtate şi în care apar noi specii prin izolare geografică.
Endemitele din flora României reprezintă o categorie de plante foarte eterogenă, care nu se aseamănă între ele taxonomic, ecologic, arealogic şi genetic, decât parţial. Astfel, în flora României se cunosc o serie de endemisme pentru lanţul Carpaţilor (Pulmonaria rubra, Symphytum cordatum, Hepatica transsilvanica, Campanula carpatica) altele sunt endemice pentru Carpaţi şi Balcani (Tulipa hungarica, Saxifraga cymosa, Potentilla haynaldiana, Symphyandra wanneri). Dar există şi specii ende¬mice pentru unul sau câteva masive ale Carpaţilor: garofiţa (Dianthus callizonus) în Piatra Craiului, Saxifraga demissa în Ciucaş şi Bucegi, Achillea coziana şi Rosa coziae, în masivul Cozia, pe lângă alte specii endemice din munţii Retezat, Bucegi, Rodnei, Valea Cernei, Munții Măcinului şi defileul Dunării etc. După cum se poate observa, în ţinuturile noastre endemismul este cel mai bine reprezentat în cazul florei rupicole.
Plantele endemice, cu răspândire mai largă sau mai restrânsă, care sunt legate de teritoriul ţării noastre, numai prin simpla lor existenţă în cadrul genofondului vegetal, trebuie apreciate la o valoare inestimabilă. Ele constituie o bogăţie naturală integrată patrimoniului naţional. Păstrarea endemitelor în condiţii naturale optime reprezintă o îndatorire şi responsabilitate atât ştiinţifică, cât şi civică; pierderea unora dintre ele ar echivala cu un dezastru natural, ca o consecinţă a dezinteresului manifestat faţă de acestea.
Scopul expoziției noastre este acela de a face cunoscute publicului plantele endemice, respectiv, acele ”comori” naturale pe care nu le întâlnim oriunde, ci doar între frontierele țării noastre sau aproape în întregime pe teritoriul țării noastre (de exemplu, endemitele carpatice). Există însă și o altă categorie de endemite cu centrul genetic la noi în țară, dar care prin migrație s-au răspândit și în zonele învecinate.
În literatura de specialitate, specii endemice se numesc acelea care trăiesc în cadrul unui teritoriu limitat. Conform acestei definiţii, foarte vagi, de altfel, am putea consi¬dera că toate speciile, cu excepţia celor cosmopolite sunt endemice la scara arealului lor. În realitate, termenul de specie endemică se foloseşte numai pentru specii cu un areal relativ mic.
În general, între endemism şi vârsta florelor şi a faunelor există o relaţie evidentă: cu cât flora sau fauna este mai veche, cu atât conţine mai multe ende¬misme, izolate din punct de vedere geografic şi sistematic. Ca urmare, endemismul este deosebit de accentuat în condiţii biogeografice conserva¬tive, în munţi ca şi în insule în care speciile vechi supravieţuiesc din vremuri îndepărtate şi în care apar noi specii prin izolare geografică.
Endemitele din flora României reprezintă o categorie de plante foarte eterogenă, care nu se aseamănă între ele taxonomic, ecologic, arealogic şi genetic, decât parţial. Astfel, în flora României se cunosc o serie de endemisme pentru lanţul Carpaţilor (Pulmonaria rubra, Symphytum cordatum, Hepatica transsilvanica, Campanula carpatica) altele sunt endemice pentru Carpaţi şi Balcani (Tulipa hungarica, Saxifraga cymosa, Potentilla haynaldiana, Symphyandra wanneri). Dar există şi specii ende¬mice pentru unul sau câteva masive ale Carpaţilor: garofiţa (Dianthus callizonus) în Piatra Craiului, Saxifraga demissa în Ciucaş şi Bucegi, Achillea coziana şi Rosa coziae, în masivul Cozia, pe lângă alte specii endemice din munţii Retezat, Bucegi, Rodnei, Valea Cernei, Munții Măcinului şi defileul Dunării etc. După cum se poate observa, în ţinuturile noastre endemismul este cel mai bine reprezentat în cazul florei rupicole.
Plantele endemice, cu răspândire mai largă sau mai restrânsă, care sunt legate de teritoriul ţării noastre, numai prin simpla lor existenţă în cadrul genofondului vegetal, trebuie apreciate la o valoare inestimabilă. Ele constituie o bogăţie naturală integrată patrimoniului naţional. Păstrarea endemitelor în condiţii naturale optime reprezintă o îndatorire şi responsabilitate atât ştiinţifică, cât şi civică; pierderea unora dintre ele ar echivala cu un dezastru natural, ca o consecinţă a dezinteresului manifestat faţă de acestea.
dr. Nicolae Onea, cercetător - şef Secţia Ştiinţele Naturii
