Muzeul Brailei

În perioada octombrie-noiembrie 2012, la Muzeul Brăilei – Secţia de Ştiinţe ale Naturii (Parcul Monument), este deschisă publicului foto-expoziţia "Prădători mici şi mari". Prin intermediul acestei expoziţii, prezentăm vizitatorilor o serie de vieţuitoare mici şi mari care fac parte din categoria animalelor cu instinct nativ de vânător.
În fiecare habitat există prădători – animale care vânează alte animale, pentru hrană. Animalele pe care acestea le vânează sunt numite pradă. În natură există o luptă permanentă între prădători şi pradă. Mijloacele de atac ale prădătorilor, dar şi cele de apărare ale prăzii ne uimesc prin ingeniozitatea şi eficienţa lor. În relaţia pradă-prădător, îşi vor câştiga însă dreptul la existenţă, la supravieţuire, cei mai bine adaptaţi. Indivizii speciei prădate care adesea cad victime sunt de regulă cei bătrâni, bolnavi, slabi sau mai puţin adaptaţi mediului în care trăiesc. Acelaşi lucru este valabil şi pentru indivizii speciei prădătoare. Cu cât un organism este mai puţin adaptat mediului său, cu atât el are şanse mai mici să prindă prada, să supravieţuiască şi să se reproducă. Între populaţiile pradă şi prădător se stabileşte astfel, un echilibru numeric, cu valori care oscilează între anumite limite şi care se repetă după un interval de timp regulat. Acest fenomen este parte integrantă dintr-un mecanism fundamental al evoluţiei speciilor care poartă denumirea de selecţie naturală.
Aşadar, pentru a supravieţui, toate animalele trebuie să se hrănească. Din hrană, animalele îşi obţin energia necesară vieţii. În această luptă pentru supravieţuire, carnivorele recurg la diferite strategii şi vicleşuguri. Deasemenea, şi animalele care sunt vânate de carnivore şi-au dezvoltat la rândul lor, tactici de apărare, pentru a nu fi descoperite şi prinse de către răpitori. Multe au simţuri ascuţite (văz, auz, miros), unele se camuflează, iar altele rămân nemişcate atât timp cât sunt prădătorii în zonă, scăpând astfel de ghearele, cleştii sau colţii acestora. O altă adaptare a speciilor prădate este rata foarte mare de reproducere. Datorită ratei mari a natalităţii, speciile prădate pot suporta o rată mare a mortalităţii fără ca specia să fie în pericol de dispariţie.
Nu acelaşi lucru putem spune şi despre populaţiile de prădători. Din păcate, exterminarea marilor carnivore de pe suprafeţe uriaşe ale continentelor, face ca acele zone să nu mai aibă ecosisteme funcţionale… Şi din moment ce nu există carnivore capabile să regleze populaţiile de ierbivore mari, ecosistemul îşi pierde capacitatea de autoreglare.
Însăşi vânarea lor, fragmentarea habitatelor, acţiuni întreprinse de oameni au dus la declinul speciilor de acest tip, cu consecinţe importante: schimbări în vegetaţie, frecvenţa incendiilor, boli, apariţia unor specii invazive, schimbarea calităţii apei şi modificarea ciclurilor de hrană în lanţul trofic.
Declinul populaţiilor mari de prădători, aflaţi la vârful lanţului trofic, a adus mari prejudicii ecosistemelor de pe întreaga planetă.
Şi în lumea microorganismelor, prădătorii îşi au rolul lor foarte bine definit. Astfel, spre exemplu, protozoarele intervin în reglarea numerică a populaţiilor bacteriene (consumând o cantitate mare de bacterii pentru nutriţia lor). Deasemenea, ele joacă un rol important în descompunerile care au loc în sol şi în structurarea agregatelor de sol. La rândul lor, protozoarele constituie hrana pentru alte organisme importante din sol şi, de asemenea, ele ajută la supresia anumitor boli şi a anumitor patogeni.
Prădătorii şi microprădătorii sunt fie prădători generalizaţi, atunci când se hrănesc cu diferite tipuri de pradă, fie specializaţi, atunci când vânează un singur tip de pradă. Deasemenea, există animale strict carnivore dar şi animale parţial carnivore (omnivore).
Astfel, un prădător este un organism viu care vânează şi ucide alte fiinţe vii pentru a le mânca sau pentru a le transforma în hrana puilor săi. Această vânătoare este foarte comună în natură şi prădătorii joacă un rol vital în menţinerea echilibrului ecologic.