Evenimente
Fotoexpoziția temporară „CÂMPIILE ȘI VEGETAȚIA LOR DIVERSĂ”, la Muzeul Brăilei „Carol I” - Casa Colecției de Științe ale Naturii
Muzeul Brăilei „Carol I” vă invită în perioada iulie - septembrie 2026 la sediul Casei Colecției de Științe ale Naturii, Aleea Parcului nr. 15 (Parcul Monument Brăila), la o nouă expoziție temporară de fotografie: „Câmpiile și vegetația lor diversă”.
Natura își dezvăluie secretele acolo unde o simplă privire vede doar o întindere uniformă. Deși
câmpiile par adesea monotone, realitatea biologică ascunde un adevărat mozaic ecologic, modelat de apă, relief și sol. Imaginile spectaculoase din zonele de câmpie sunt însoțite de detalii fascinante despre adaptarea plantelor la condiții extreme, aducând în atenția publicului diversitatea uimitoare a florei noastre.
Vă invităm să parcurgem împreună o călătorie tematică și să descoperim habitate și specii
diverse: de la zăvoaie cu plopi și sălcii, până la stuful, papura și alte plante iubitoare de apă; exemplare remarcabile cu adaptări uimitoare la viața pe dunele de nisip sau pe solurile cu salinitate ridicată (fâșiile specifice de brâncă și ghirin); de la zona nemorală a pădurilor de foioase, prin farmecul fragil al silvostepei, până la stepa veritabilă, dominată odinioară de colilie, păiuș și pelin.
Această incursiune vizuală oferă și o perspectivă asupra utilității practice a florei de câmpie –
de la plante alimentare, melifere sau medicinale, până la cele utilizate în diverse industrii, dar și o privire critică asupra degradării acestor habitate prin extinderea agriculturii.
Evenimentul reprezintă o oportunitate excelentă pentru iubitorii de natură, fotografie și ecologie de a înțelege importanța conservării biodiversității locale și de a privi dincolo de linia orizontului.
Vă așteptăm cu drag să explorați bogăția câmpiilor noastre!
Echipă: Georgiana Papurică (responsabil), muzeograf și Elena Buzea, referent, Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului - Colecția de Științe ale Naturii.


