Evenimente
„GOPO. O SCURTĂ ISTORIE A MARILOR COLECȚII”. Expoziție de afișe, trofee și lucrări de artă - în cadrul manifestărilor dedicate ZILEI MUZEULUI BRĂILEI „CAROL I”, la Muzeului Brăilei „Carol I” - Casa Umorului Desenat

Muzeul Brăilei „Carol I” invită publicul sâmbătă, 22 august 2026, ora 13:00, la Casa Umorului Desenat (Strada Ana Aslan, nr. 27), la deschiderea unei expoziții eveniment dedicate geniului cinematografiei și animației românești: „GOPO. O scurtă istorie a marilor colecții”.
Deschisă în perioada 22 august 2026 - 24 ianuarie 2027, această manifestare culturală de excepție face parte din seria de evenimente dedicate împlinirii a 145 de ani de la înființarea Muzeului Brăilei „Carol I” și reprezintă, totodată, o premieră absolută, fiind primul proiect expozițional axat pe istoricul celebrului trofeu obținut de cinematografia noastră.
Expoziția reprezintă o ediție specială aniversară care celebrează 70 de ani de la un moment de aur pentru cultura națională: câștigarea primului Palme d'Or de către cineastul Ion Popescu-Gopo, la Festivalul de la Cannes în anul 1957, pentru scurtmetrajul „Scurtă istorie”. Marele regizor a revoluționat animația mondială prin crearea celebrului său „Omuleț”, un personaj remarcabil prin umor, simplitate și profunzime filozofică, devenit un simbol universal al condiției umane.
Vizitatorii vor putea admira o colecție rară și valoroasă de piese de patrimoniu cinematografic, de la afișe ale filmelor create de Ion Popescu-Gopo, trofee și distincții importante obținute de acesta, până la lucrări de artă grafică, schițe originale și elemente inedite de animație. Întreaga expoziție este realizată sub coordonarea curatorului Elena Nicoleta Albu, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.
Evenimentul este organizat sub sigla Asociației „Prietenii Muzeului Brăilei” și în strânsă colaborare cu Fundația GOPO, Arhiva Națională de Filme și colecționarul Lucian Oancea. De asemenea, manifestarea culturală beneficiază de sprijinul Uniunii Cineaștilor din România, al Centrului Național al Cinematografiei și al Dacin Sara.
Vă așteptăm să descoperiți universul „Omulețului lui Gopo” și să onorăm împreună un capitol excepțional din istoria filmului românesc!
***
„La mulți ani, Muzeul Brăilei „Carol I”!
Astăzi sărbătorim o clipă istorică: 145 de ani de la înființarea instituției noastre, dedicați culturii, istoriei și comunității brăilene!
Ieri (22 august) am marcat acest moment special printr-un succes răsunător la Casa Umorului Desenat, unde am deschis în premieră absolută expoziția „GOPO. O scurtă istorie a marilor colecții”.
Mulțumim din suflet publicului numeros care ne-a fost alături la vernisaj! De asemenea, transmitem recunoștința noastră profundă colaboratorilor și partenerilor fără de care acest proiect excepțional nu ar fi fost posibil:
Fundația GOPO, Arhiva Națională de Filme, Colecționarul Lucian Oancea,
Uniunea Cineaștilor din România, Centrul Național al Cinematografiei, Dacin Sara, Asociația „Prietenii Muzeului Brăilei”.
Dacă nu ați ajuns încă, vă așteptăm cu drag să descoperiți universul fascinant al „Omulețului lui Gopo”! Expoziția rămâne deschisă până pe 24 ianuarie 2027 (program: miercuri-duminică, 10:00 - 18:00).
La mulți ani nouă și vă mulțumim că faceți parte din povestea noastră!” (Elene Nicoleta Albu, educator muzeal)
FOTO: Cornel Smeu, muzeograf - Serviciul Relații cu Publicul
VIDEO: Armanda Filipine (Braila Chirei)







