Muzeul Brailei

Muzeul Brăilei, în colaborare cu Muzeul Judeţean Buzău, vă invită la lansarea cărţii "Pietroasa Mică – Gruiu Dunării, judeţul Buzău. Descoperirile din epocile eneolitică şi a bronzului (III)", de Valeriu Sîrbu, Sebastian Matei, Daniel Costache, Laurenţiu Grigoraş, Georgeta El Susi, apărută la Editura "Istros" a Muzeului Brăilei.
Moderator: prof. univ. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei.
Prezintă: dr. Cristian Schuster, de la Institutul de Arheologie „V. Pârvan” - Centrul de Tracologie Bucureşti şi dr. Stănică Pandrea de la Muzeul Brăilei.
Dr. Valeriu Sîrbu, director adjunct al Muzeului Brăilei şi dr. Sebastian Matei, directorul Muzeului Judeţean Buzău, vor prezenta, în Power Point: "Pietroasa Mică - Gruiu Dunării: un important sit de la Curbura Carpaţilor".
Evenimentul va avea loc vineri, 16 martie 2012, ora 11.00, la sediul Muzeului Brăilei (Piaţa Traian nr. 3).

Pe Gruiu Dării, atât pe platou, la cota 530m, cât şi pe terasele din jurul acestuia, situat în Masivul Istriţa, se află unul din cele mai importante, interesante şi enigmatice situri arheologice din zona de Curbură a Carpaţilor.
Aici se află vestigii importante din mai multe epoci istorice : a) din epoca eneolitică (prima jumătate a mileniului IV a. Chr.), b) din epoca bronzului (a doua jumătate a mileniului III-începutul mileniului II a. Chr.) şi c) epoca geto-dacică (mijlocul sec. IV a. Chr.-101/106 p. Chr.).
Descoperirile din epoca eneolitică includ vestigii ale unei comunităţi ce îmbină trăsăturile caracteristice a două culturi arheologice celebre din estul şi sud-estul României, anume Cucuteni B şi Cernavoda I ; s-au identificat locuinţe, anexe gospodăreşti, un bogat şi variat inventar, între care se remarcă gama variată de vase ceramice şi figurinele din lut.
Vestigiile epocii bronzului aparţin unei comunităţi a celebrei civilizaţii Monteoru, care a evoluat la Curbura Carpaţilor timp de peste un mileniu, descoperirile evidenţiind variate ocupaţii şi meşteşuguri.
Cu totul remarcabile sunt vestigiile din a doua epocă a fierului, întrucât, deocamdată, e singurul sit din lumea geto-dacilor care a cunoscut o asemenea evoluţie enigmatică – de la aşezare la cetate şi, apoi, la centru de cult.
Bazându-ne pe ansamblul descoperirilor din a doua epocă a fierului putem aprecia o dinamică deosebită a evoluţiei sitului, atât de pe platou, cât şi de pe terasele din jur.
Se poate conchide că pe Platou în sec. IV-III a. Chr. şi în a doua jumătate a sec. II-începutul sec. I a. Chr. a fost o aşezare geto-dacică, în sec. I a. Chr. o puternică cetate dacică cu ziduri din blocuri de calcar şi emplecton, iar în sec. I p. Chr. un loc de cult cu depuneri votive de tip moviliţă, marea majoritate cu ringuri din piatră şi vetre, in situ ori fragmentate şi depuse în acestea.
Pe Terasa I, din epoca dacică, nu s-au identificat complexe de locuire, ci doar numeroase depuneri de tip moviliţă, similare cu cele de pe Platou, dar cu anumite caracteristici proprii, plus câteva vetre izolate sau gropi. Toate vestigiile descoperite aici se datează doar în sec. I p. Chr.
Rezultatele deosebite obţinute în cele 25 de campanii de cercetări arheologice sistematice au fost publicate în trei volume monografice, apărute în 2001, 2005 şi 2011.