Evenimente

Muzeul Brăilei „Carol I” găzduiește miercuri, 1 iulie 2026, la sediul din Piața Traian, nr. 3, sala „Regele Ferdinad și Regina Maria”, începând cu ora 17:00, lansarea romanului „Pacientul anonim”, autor Vasile Munteniță.
Prezintă:
-          dr. Viorel Coman, profesor, scriitor;
-          dr. Stănică Pandrea, cercetător științific;
-          Vasile Datcu, scriitor.
Lansarea are loc în prezența autorului.
Volumul a apărut la Editura Paiadeia din București.
 ***
„Dacă în ipoteza asta există un strop de adevăr, atunci eu cred că sigur undeva, există o altă dimensiune a spațiului, diferită decât cea în care ne-am trăit viața pe pământ, diferită chiar și de aceasta în care suntem acum, dar în care, nu am deloc habar, cum se ajunge. În dimensiunea asta a spațiului, atât de misterioasă și imposibil de perceput pentru oamenii care încă sunt în viață, cred că se poate intra doar printr-o poartă; o poartă tainică, neștiută și nevăzută, care nu este pe pământ, dar care se află totuși undeva deasupra lui, la o înălțime foarte mare” (Vasile Munteniță). 

Te pot interesa

Google Analytics Alternative