Evenimente
LECȚIE INTERACTIVĂ DE ȘTIINȚELE NATURII, în Parcul Monument
Miercuri, 1 octombrie, ne-am bucurat de o zi însorită de toamnă, cu vitamina D, multă voie bună și o lecție interactivă de științe ale naturii predată în sânul naturii în Parcul Monument Brăila.
Înarmați cu binocluri, micii naturaliști au observat păsările din parc, le-au identificat după trilurile lor și au aflat multe lucruri despre păsări și migrația lor de toamnă. Împreună am marcat și Ziua Mondială a Habitatului, prin care se dorește creșterea gradului de conștientizare a responsabilității față de protecția habitatului natural, sporirea calității vieții în orașe și a habitatului uman, dar și îmbinarea armonioasă a celor două medii de viață.
Sub deviza „Omul aparține naturii și nu natura, omului”, copiii au fost îndemnați să cunoască mai bine mediul de înconjurător, să respecte natura și să protejeze și ei cum pot planeta Pământ, „casa” noastră, a tuturor. Generațiile de tineri educați reprezintă șansa noastră la o lume mai bună și la un viitor luminos.
Mulțumim elevilor clasei a IV – a A de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Brăila, prieteni ai muzeului.
Responsabil: Georgiana Papurică, muzeograf (științe naturale) - Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului
FOTO: Cristian Pușcașu, inginer de sistem – Serviciul Relații cu Publicul







