Evenimente
„LIMBI, LITERATURĂ ŞI LINGVISTICĂ”, Conferinţă de limbă, cultură şi civilizaţie românească, la Facultatea Transfrontalieră a Universității „Dunărea de Jos” Galați
Facultatea Transfrontalieră a Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizează în perioada, 27 – 29 noiembrie 2025, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Comrat și Muzeul Brăilei „Carol I”, evenimentul academic „Limbi, literatură şi lingvistică” - Conferinţă de limbă, cultură şi civilizaţie românească.
Manifestarea științifică reunește peste 70 de comunicări din domenii precum: limba română ca limbă străină, comunicare, discurs, pedagogie, literatură, lingvistică. Conferința se adresează studenților Facultății Transfrontaliere, fiind, în egală măsură, un prilej de colaborare între cercetători din domeniile menționate, cu publicații relevante din ariile de cercetare amintite.


