Evenimente

Muzeul Brăilei „Carol I” a fost prezent, în perioada 21-23 aprilie, la cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Național „Petrodava” de la Piatra-Neamț. Manifestarea, un reper de înaltă ținută academică, a onorat în acest an memoria arheologului și istoricului Gheorghe Dumitroaia, la 10 ani de la dispariția sa.
Instituția noastră a fost reprezentată de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal în cadrul Serviciului Relații cu Publicul, care a susținut prezentarea: „DIALOGUL DINTRE SIMEZE ȘI PUBLIC: Strategii creative de educație muzeală în galeriile de artă”.
Lucrarea a pus accent pe metodele prin care arta poate fi explorată interactiv, facilitând o conexiune autentică între patrimoniul vizual și vizitatori.
Evenimentul, organizat de Complexul Muzeal Național Neamț, a creat un spațiu valoros de dialog profesional între specialiști din institute ale Academiei Române, universități și muzee, acoperind domenii diverse, de la arheologie și istorie, până la restaurare și etnografie.
Felicitări colegilor din Neamț pentru organizarea acestui eveniment cultural complex!

FOTO

Te pot interesa

Google Analytics Alternative