Evenimente
NATURART. Simbioza dintre natură și artă. Birdwatching, la Lacu Sărat

NATURART. Simbioza dintre natură și artă.
Anul acesta, conform Calendarului Ecologic, Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare s-a sărbătorit în data de 11 Mai. Marcăm și noi acest eveniment cu o deplasare în scopul observării păsărilor din zona Lacu Sărat Brăila, considerată un habitat important al păsărilor de apă și loc de popas pentru multe specii de păsări migratoare.
Participă elevi ai Colegiului Național „Nicolae Bălcescu” Brăila.
***
Am sărbătorit frumos Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare, fructificând din plin sesiunea de observare a păsărilor în zona Lacu Sărat Brăila, alături de domnul dr. Nicolae Onea, ornitolog, care ne-a împărtășit din vasta experiență informații prețioase despre păsări, habitatele lor și importanța acestora pentru omenire.
Înarmați cu binoclu, determinatoare și aparat foto, ne-am bucurat din plin de spectacolul oferit de numeroasele specii de păsări migratoare: lebădă de vară (Cygnus olor), rață mare (Anas platyrhynchos), rață cu cap castaniu (Aythya ferina), călifar alb (Tadorna tadorna), cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus), nagâț (Vanellus vanellus), ciocîntors (Recurvirostra avosetta), piciorong (Himantopus himantopus), bătăuș (Philomachus pugnax), lăcar mare (Acrocephalus arundinaceus), chirighiță cu obraz alb (Chlidonias hybrida), pescăruș râzător (Larus ridibundus), cuc (Cuculus canorus), privighetoare roșcată (Luscinia megarhynchos), sfrâncioc roșiatic (Lanius collurio) etc.
Elevii au fost curioși și încântați de această nouă experiență în mijlocul naturii.
Mulțumim elevilor participanți ai clasei a XI-a F din cadrul Colegiului Național „Nicolae Bălcescu” Brăila și doamnei profesoare Gabriela Barnovschi pentru participare, precum și doamnei profesoare Corina Pavel, diriginta clasei.
Echipă: Dr. Nicolae Onea – Ornitolog / Georgiana Papurică – Muzeograf, Elena Buzea – Referent (Secția Științele Naturii) / Fatme Nistoroi - Muzeograf (Secția Artă).
Organizatori: Fatme Nistoroi, muzeograf – Secția Artă / Georgiana Papurică, muzeograf, și Elena Buzea, referent – Secția Științele Naturii.
FOTO: Cristian Pușcașu, inginer de sistem.







