Evenimente

Alina-Ruxandra Mircea, șef al Secției Artă, a participat în perioada 23 - 24 noiembrie 2023 la cea de-a VII-a ediție a Simpozionului de Artă și Istoria Artei, cu o comunicare intitulată „Călătoriile Emiliei Dumitrescu în Europa, 1959–1961”. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Municipiului București. Tema ediției din acest an a avut în vedere „călătoriile formatoare ale artiștilor, modul în care se reflectă acestea în opera lor, orientările tematice și stilistice și influențele culturale menite să releve implicarea artiștilor în spațiul internațional”.
Între 1959 şi 1961, încă tânăra pe atunci Emilia Dumitrescu (1921–2005) a avut şansa rară de a călători în Europa şi de a vizita nu numai marile centre urbane sovietice (Kiev, Moscova şi Leningrad), ci şi câteva capitale ale circuitului cultural tradiţional, ca Viena, Roma şi Veneţia. În patrimoniul Muzeului Brăilei „Carol I” se păstrează, de pe urma acestor călătorii, un corpus de 53 de lucrări de grafică: 49 de schiţe lucrate la faţa locului şi 4 gravuri. Lucrările prezintă un însemnat interes documentar atât pentru că înregistrează chipurile trecute ale locurilor reprezentate, cât şi pentru informaţiile pe care le aduc despre practica artistică a Emiliei Dumitrescu.

Te pot interesa

Galerie foto

Muzeul Brăilei „Carol I”

Google Analytics Alternative