Evenimente
„SĂRBĂTORI ÎN CULORI” - ateliere creative, la Muzeul Brăilei „Carol I" - Casa Umorului Desenat

Activitățile de educație muzeală de săptămâna aceasta, coordonate de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal, Serviciul Relații cu Publicul, au continuat cu două ateliere de pictură la care au participat peste 100 de elevi din clasele primare ale Școlii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu”, însoțiți de doamnele profesor Doinița Lungu, Florentina Tarachiu, Maria Tănase, Stănuța Diorduc și Daniela Matei.
Vizita celor trei expoziții găzduite de Casa Umorului Desenat: „Tănase în Zâmbete Desenate la Festivalul Umorului Vasluian”, „Omul între + și -” și „Haz de necaz”, a adus un plus de inspirație pentru tinerii talentați care ne-au făcut bucuria de a lucra împreună. Astfel, în cadrul atelierului creativ care a urmat, elevii clasei a VII-a ai Școlii Gimnaziale Mărașu, îndrumați de doamna profesor Petruța Cain, au confecționat măști tradiționale românești, aducând cu ei multe zâmbete dar și motive serioase să mergem la colindat.
În același timp, elevi din cadrul Liceului Teoretic „Mihail Sebastian”, alături de doamna profesor Ionica Lungu, au modelat în lut brazi, diverse ornamente dar și personaje fantastice. Am încheiat activitățile cu un tur în expoziția „Experiment” aflată pe simezele Galeriei Centrului Cultural Nicăpetre, unde am discutat despre diferite moduri de a percepe arta contemporană, privind către lucrările masteranzilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Elena Nicoleta Albu, educator muzeal, Serviciul Relații cu Publicul







