Evenimente
Program strategic de educație muzeală nonformală: „NATURIA. MUZEU-NATURA” (Ediția 2026)
Muzeul Brăilei „Carol I” anunță cu entuziasm, începând cu 31 martie 2026, lansarea unui nou program strategic de educație muzeală nonformală: „NATURIA. MUZEU-NATURA” (Ediția 2026).
Sub sloganul „Descoperă muzeul de sub cerul liber!”, proiectul își propune să extindă actul cultural dincolo de limitele spațiului expozițional clasic, transformând mediul înconjurător al Brăilei într-un veritabil biomuzeu.
Într-o eră a muzeologiei participative, NATURIA creează o punte directă între piesele de patrimoniu deținute de instituția noastră și „modelele vii” din flora și fauna locală. Obiectivul nostru este formarea unei generații conștiente de valoarea patrimoniului natural din Brăila, stimulând spiritul civic și ecologic al tinerilor exploratori.
Activitățile se vor desfășura în puncte cheie ale biodiversității locale, precum:
- Parcul Monument și Grădina Publică;
- Faleza Dunării și zonele de proximitate urbană;
- Arii protejate: Lacu Sărat Brăila și Lunca Dunării.
Programul se bazează pe ateliere de explorare și conectare la mediul înconjurător cu scopul cunoașterii și protejării sale, cu o durată cuprinsă între 60 și 120 de minute. Elevii și cadrele didactice vor avea ocazia să utilizeze materiale naturale și organice, promovând asfel sustenabilitatea, dar și tehnologii moderne pentru a descifra tainele naturii. Împreună vom avea parte de experiențe bogate: expediții în natură fie ea și urbană, dar și ateliere educative, creative și recreative, sub îndrumarea specialiștilor muzeului.
După explorare, vă așteptăm în spațiul muzeal pentru a descoperi și corespondentul „static” al experiențelor trăite și a înțelege mai bine lumea în care trăim. Vă invităm să fiți parte din acest demers de fidelizare, educare și conectare autentică cu natura, călătoria în lumea Naturia, prin care patrimoniul Brăilei „prinde rădăcini” în conștiința comunității.
„Naturia: Unde patrimoniul prinde rădăcini, iar curiozitatea prinde aripi.”
Coordonator proiect: Georgiana Papurică, muzeograf – Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului, Colecția de Științe ale Naturii.


