Evenimente

În cadrul Programului „Săptămâna Verde”, începutul acestei săptămâni a adus o experiență senzorială unică pentru elevii clasei a II-a de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” Brăila. Vizita la Casa Umorului Desenat a Muzeului Brăilei „Carol I” a fost una plină de inspirație și magie.
Sub îndrumarea Elenei Nicoleta Albu, educator muzeal, și a doamnei prof. înv. primar Carmen Dumitriade, micii artiști s-au lăsat purtați de universul fascinant al expoziției Syrinx (semnată de Andreea Medar), parte din proiectul ARBORESCENT.AFLUENT. 
Inspirați de formele organice din expoziție, copiii au modelat cu multă migală viețuitoare marine, pe care le-au pictat ulterior în culori fluorescente. La final am admirat o colecție vibrantă de creaturi acvatice care par să strălucească, exact ca în adâncurile misterioase ale oceanului. Această experiență ne-a reamintit tuturor că, prin ochii copiilor, natura este o sursă nesfârșită de magie ce merită protejată. 
La finalul acestei aventuri creative, copiii și-au lăsat emoțiile și entuziasmul în paginile Cărții de Impresii a muzeului. Mesajele lor sincere au fost cel mai frumos cadou pentru noi, confirmând că astfel de experiențe rămân vii în memoria lor.
Le mulțumim elevilor clasei a II-a și doamnei prof. Carmen Dumitriade pentru vizită, pentru cuvintele frumoase și pentru energia pe care au adus-o în Casa Umorului Desenat! Este o onoare să fim parte din parcursul lor educațional și să creștem împreună o generație care iubește și respectă natura prin artă.

FOTO

Te pot interesa

Google Analytics Alternative