Evenimente
„SĂPTĂMÂNA VERDE”. ATELIER CREATIV și VIZITĂ, la Muzeul Brăilei „Carol I” - Casa Umorului Desenat
Încă o dată, Casa Umorului Desenat din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” a fost gazda unei incursiuni fascinante în lumea artei și a creativității, sub coordonarea Elenei Nicoleta Albu, educator muzeal, Serviciul Relații cu Publicul.
Elevii Școlii Gimnaziale „Ion Băncilă”, însoțiți de doamna prof. înv. primar Simona Crăciun, și-au început vizita cu zâmbetul pe buze, explorând simezele pline de expresivitate ale Casei Umorului Desenat. Aceștia au descoperit forța portretului și a caricaturii în expoziția „ZECE”, semnată de artistul Marian Avramescu și s-au lăsat surprinși de eleganța ironică a expoziției „Penițe și pe tocuri”.
Călătoria lor vizuală a inclus lucrări de grafică satirică de excepție din Fondul Florian Doru Crihană, semnate de artiști de renume. Atmosfera a fost completată de timbrele și cărțile poștale din colecția Asociației Filatelice „Dunărea” Brăila și de ținutele vestimentare rafinate realizate de designerul Florentina Giol.
Inspirați de atmosfera creativă și de instalația artistică „Syrinx”, creată de artista Andreea Medar în cadrul proiectului ARBORESCENT.AFLUENT, o inițiativă Mulberry Projects cofinanțată de AFCN, atelierul practic i-a provocat pe cei mici să dea frâu liber imaginației. Aceștia au modelat cu multă atenție vietăți acvatice în miniatură, pe care le-au pictat ulterior în culori fluorescente, transformându-le în mici opere de artă vibrante.
Activitatea a reușit să îmbine armonios descoperirea patrimoniului muzeal cu bucuria de a crea, oferind participanților o experiență memorabilă.
Felicitări tuturor pentru entuziasm și pentru lucrările pline de culoare!







