Evenimente
„SĂPTĂMÂNA VERDE”. NATURART. Simbioza dintre natură și artă, la Muzeul Brăilei „Carol I” - Colecțiile Științele Naturii
NATURART. Simbioza dintre natură și artă.
Printre diorame cu povești fascinante și scene din natură, am încheiat cu brio Săptămâna Verde la Casa Colecției de Științele Naturii!
Mânați de dragostea și respectul față de natură, copiii au dat viață unor arbori în cadrul atelierului Leaf Print Art dedicat Zilei Păsărilor și Arborilor (10 Mai). Am vorbit despre importanța pădurilor și a păsărilor și respectarea câtorva reguli de bun simț în mijlocul naturii.
Și după cum v-am promis, urmează noi aventuri NATURART!
Mulțumim pentru participare elevilor clasei pregătitoare C, îndrumați de prof. înv. primar Carmen Ostache, respectiv elevilor clasei I A, îndrumați de prof. înv. primar Mirela Cireașă, de la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Brăila.
Echipă: Georgiana Papurică (muzeograf), Elena Buzea (referent), Fatme Nistoroi (muzeograf) și Cristian Pușcașu (inginer de sistem).
FOTO: Cristian Pușcașu (inginer de sistem).