Muzeul Brailei

Muzeul Brăilei vă invită joi, 17 aprilie 2014, ora 17.00, la deschiderea expoziţiei de sculptură, pictură şi fotografie IMOR(T)ALEZIUNI, la Centrul Cultural Nicăpetre (strada Belvedere nr. 1).
Protagoniştii evenimentului sunt doi autori: artistul vizual Traian Ţamuris, care interoghează procesul creaţiei, jalonând etapele realizării portretului Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, amplasat la Apateu (Ungaria), şi fotograful Cernica Nistor Dragoş aka d()do, care meditează asupra existenţei, imortalizând secvenţe ale acesteia.

În argumentul expoziţiei, Traian Ţamuris precizează: „Aici sunt LEZIUNI reprezentate în limbaj volumetric, ordonate după trasee geodezice, echidistante formei concrete. Dublez prin palpare şi gând pentru a obţine o altă formă, aidoma originalului. Copia se materializează cu precept de unic. Este dublura oricând gata de a fi original. Pe această dublură originală orice intervenţie este originală, dar apariţia secundă o reduce la statutul de copie. Sculptez în pozitivul copie. Acest secund îmbrăcat în unicitate este coaja oului genezei unei alte copii originale. În acest inveliş va sălăşlui bustul în forma metalică: o altă copie a originalului din ipsos care e copie a pământului. Pe forma metalică aplic inciziile finale – semne ferme –, culoarea şi patina. Pictez sculptura.
Primul gând a fost copiat de atâtea ori, obţinând un original. Este un act IMORAL, dar tehnic necesar. Fluid transpus în fluid, IMORTAL”.

Cernica Nistor Dragoş: „Deunăzi am observat că timpul s-a pus pe trecut. Am luat trecutul şi l-am aşezat peste timp… în faţa timpului. În acest fel, oricât ar încerca timpul să treacă, îmi va împinge trecutul înainte, în viitor, proiectându-mă în atemporalitate. Numai că totul se petrece în propria-mi existenţă, în propria viaţă care este limitată… de unde se poate trage concluzia că şi atemporalitatea mea este limitată.
Am hotărât astfel să profit de atemporalitatea propriei vieţi. Cum?
IMORTALizând-o. Aşa au aparut ele, photografiile.
O photografie delimitează timpul, e parte din timp, e viaţă; începe cu ideea, continuă cu reglarea parametrilor aparatului, urmează încadrarea, momentul exploziei creatoare a apăsării declanşatorului şi, în final, apariţia incipientă a photografiei, odată cu crearea delimitării temporale care poate fi văzută ca o LEZIUNE a timpului. Această lezare limitată a timpului are caracter IMORAL. Este o palmă dată trecerii timpului prin indecenţa ideii de a-l leza. Deci, o photografie este imorală prin însăşi natura ei...şi nu numai…”