Evenimente
Vernisajul expoziției cu lucrări grafice, semnate GRIGORE VASILE, din Colecția Victor Adam, la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” Buzău
267 de vizitatori au admirat deja lucrările de grafică din expoziția deschisă astăzi la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” Buzău!
Artistul Vasile Grigore (27.01.1935 – 20.02.2012), a avut o abundentă activitate în domeniul artelor plastice, devenind unul dintre cei mai importanți pictori moderni români, prin desăvârșirea juxtapunerilor cromatice și sintetizarea stilistică a formelor. A urmat Institutul Național de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București unde, ulterior, a devenit cadru didactic. El nu a fost doar creator, ci și colecționar de artă; a strâns un număr impresionant de lucrări pe care le-a donat statului român, împreună cu o parte din opera sa.
Expoziția reunește lucrări de grafică din colecția privată Victor Adam și este organizată în cadrul programului „Moșteniri colecționate”, inițiat anul acesta de Muzeul Județean Buzău. Programul își propune să încurajeze fenomenul de constituire a colecțiilor private și să faciliteze legături între artiști și colecționari.
Expoziția va rămâne deschisă, la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” Buzău, până la data de 25 august 2024.
Programul de vizitare este de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00.
De la Muzeul Brăilei „Carol I” au participat Elena Albu, educator muzeal - Serviciul Relații cu Publicul; Viorel Stoian, șef Serviciul Evidență și Protejarea Patrimoniului; Daniela Adelina Puia, conservator și Cristian Lalu, conservator - Serviciul Evidență și Protejarea Patrimoniului; Cornel Smeu muzeograf și Alina Ene, bibliotecar - Serviciul Relații cu Publicul.
Sursa: Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” Buzău.