Evenimente
Vernisajul expoziției temporare PATRIMONIUL MULTIETNIC DIN BRĂILA, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I”, sala „Regele Ferdinand și Regina Maria”

Muzeul Brăilei Carol I și Institutul Național al Patrimoniului (INP) vă invită vineri, 23 mai, ora 12:00, la vernisajul expoziției Patrimoniul multietnic din Brăila, care se va desfășura la Muzeul Brăilei „Carol I” (Piața Traian nr. 3). Expoziția, realizată în parteneriat Muzeul Brăilei „Carol I” şi Institutul National al Patrimoniului, reprezintă rezultatul unui proiect de cercetare de teren și la Serviciul Județean Brăila al Arhivelor Naționale, ce s-a concretizat în 30 de panouri foto-documentare.
Acestea au ca subiect 41 de monumente istorice, cu o foto-documentare amplă a obiectivelor arhitecturale reprezentative pentru comunitățile etnice din Brăila, ridicate la finele secolului al XIX-lea și mijlocul secolului XX.
Proiectul se înscrie în cadrul programului multianual Patrimoniul multietnic. Ce a început în anul 2019 cu Patrimoniul multietnic din Constanța, a continuat în anul 2022 cu Patrimoniul multietnic din Galați, și în 2023 cu Patrimoniul multietnic din Tulcea.
Expoziția relevă istoria celor mai importante clădiri ce fac parte din patrimoniul imobil multietnic al Brăilei, aparținând comunităților etnice, greacă, evreiască, armeană, bulgară, italiană, lipoveană, germană, turcă. Expoziția aduce în atenția publicului istoria și evoluția clădirilor ce au constituit repere identitare ale fiecărei comunități etnice, precum biserica, școala, teatrul, clădiri reprezentative, hoteluri, etc. Obiectivul declarat al expoziției este cunoașterea, valorificarea și promovarea patrimoniului cultural imobil într-un oraș multietnic, cu o varietate de stiluri arhitecturale, neoclasic, eclectic, Art – Deco și neo-românesc, o destinație turistică și culturală care nu trebuie ratată.
Echipa:
- INP: dr. Daniela Mihai – coordonator, dr. Adriana Speteau, Simona Deleanu Mareș, Radu Tulai;
- Muzeul Brăilei „Carol I”: dr. Niculina Dinu, muzeograf, Serviciul Cercetare, Documentare, Valorificare, Viorel Stoian, Șef Serviciul Evidența şi Protejarea Patrimoniului.
La vernisaj, prezentări și alocuțiuni: conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”; Ionuț Ciprian Dobre, vicepreședinte al Consiliului Județean Brăila și membrii echipei, respectiv de la INP: dr. Daniela Mihai – coordonator, dr. Adriana Speteau, Simona Deleanu Mareș, Radu Tulai și de la Muzeul Brăilei „Carol I”: Viorel Stoian, șef Serviciul Evidența şi Protejarea Patrimoniului; dr. Niculina Dinu, muzeograf - Serviciul Cercetare, Documentare, Valorificare, precum și prof. Ioan Munteanu. La eveniment au mai participat: Mirela Chivu, vicepreședinte al Consiliului Județean Brăila; alți reprezentanți ai oficialităților brăilene și al instituțiilor de cultură.
FOTO: Diana Coșarcă, muzeograf - Serviciul Relații cu Publicul.







