Evenimente
Vernisajul expoziției „VEMgrafia satirei”, la Muzeul Brăilei „Carol I”
Sâmbătă, 23 mai 2026, cu ocazia ediției din acest an a programului cultural european Noaptea Muzeelor, vă așteptăm să treceți pragul Casei Umorului Desenat (Strada Ana Aslan, nr. 27) pentru un eveniment special dedicat ironiei fine și artei vizuale cu mesaj social.
Începând cu ora 17:00, dăm startul nopții albe a culturii cu vernisajul expoziției „VEMgrafia satirei”. Evenimentul propune o incursiune fascinantă în lumea graficii satirice, aducând în fața publicului o dublă perspectivă: lucrări deosebite realizate de cunoscutul artist Victor Eugen Mihai-VEM, dar și o selecție valoroasă de opere semnate de alți artiști de prestigiu din țară și din străinătate, aflate în colecția sa personală.
Prin metafore vizuale puternice și compoziții pline de substanță, expoziția radiografiază realitățile societății contemporane și oferă o privire profundă asupra lumii de pretutindeni. Ghid în acest univers creativ și multicultural va fi curatorul evenimentului, Elena Nicoleta Albu.
„VEMgrafia satirei” este una dintre atracțiile principale pe care vi le-am pregătit la Casa Umorului Desenat în această noapte dedicată muzeelor. Vă invităm să sărbătorim împreună arta care ne provoacă să gândim, într-o atmosferă relaxată și deschisă tuturor.
Intrarea este liberă pe parcursul întregului program Noaptea Muzeelor.
Vă așteptăm cu drag să descoperiți forța graficii satirice românești și internaționale!
***
PROGRAM NOAPTEA MUZEELOR la Muzeul Brăilei „Carol I” (în format pdf)
https://www.muzeulbrailei.ro/.../NOAPTEA%20MUZEELOR_MBR...


