Evenimente
ZIUA MONDIALĂ A MĂRII NEGRE, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila
Astăzi, 21.10.2024, am celebrat în avans Ziua Mondială a Mării Negre, sărbătorită anual pe 31 Octombrie. Am ales să discutăm despre ecosistemul marin, România fiind unul dintre cele 6 state învecinate Mării Negre. Reziduurile transportate de râurile din 17 ţări, pescuitul excesiv şi deversările necontrolate de produse petroliere au produs dezechilibre ecologice în Marea Neagră în ultimii 35 de ani, de aceea este imperios necesară importanța salvării şi reabilitării ei.
Am fructificat din plin această zi, alături de domnul dr. Nicolae Onea, biolog, care ne-a împărtășit din vasta experiență informații prețioase despre ecologie și protecția mediului înconjurător în general. Dumnealui a subliniat printre altele, importanța Mării Negre în menținerea echilibrului climatic și cultivarea în rândul tinerilor a respectului și dragostei față de natură.
Evenimentul s-a desfășurat la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, iar gazde ne-au fost doamnele Mihaela Lungu și Doina Lalu, bibliotecare.
Mulțumim elevilor participanți ai clasei a X-a B din cadrul Colegiului Național „Gheorghe Munteanu – Murgoci”, Brăila și doamnei prof. Ingrid Iavorski, diriginte.
A prezentat Georgiana Papurică, muzeograf în cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” – Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului, Științele Naturii.
„Natura e casa noastră, iar în natură suntem acasă.” - Carlo Rovelli
Georgiana Papurică, muzeograf – Serviciul Evidența și Protejarea Patrimoniului
FOTO: Cristian Pușcașu, inginer de sistem







