Centrul Diversităţii Culturale a fost vizitat de familii de greci din Brăila şi familii de greci şi evrei repatriaţi sau din diaspora, de brăileni români sau de altă etnie, de turişti şi de diferite delegaţii, pentru care a fost asigurat ghidaj în limba engleză, în Centrul Istoric. De asemenea, a fost vizitat de oficialităţi, preşedinţii comunităţilor etnice din Brăila şi din alte oraşe, artişti plastici, profesori şi grupuri de elevi, studenţi şi jurnalişti.

 

  • Reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Elene la Bucureşti: dl Thanos Kafopoulos - însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Republicii Elene la Bucureşti, dl Spyros Ratsikas,  dna Pavlou Georgia - coordonator pe probleme de educaţie, dl Nikolaos Kleitsikas – consilier, căpitan (N) Konstantinos Matzakos – ataşat militar, dna Koumanakou Margo – Biroul de presă al Ambasadei Republicii Elene la Bucureşti (31 octombrie 2009)
  • Dl Konstantinos Tsoukalidis, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Eleno-Română (31 octombrie 2009)
  • Dl Dragoş Gabriel Zisopol, deputat, preşedintele Uniunii Elene din România (31 octombrie 2009)
  • Dna Catherine Sofianou, preşedintele Companiei „SofMedica” Bucureşti (31 octombrie 2009)
  • Preşedinţii Comunităţilor Elene din Galaţi şi Izvoarele (jud. Tulcea) şi preşedintele Forumului Elen Craiova (31 octombrie 2009)
  • Dl Georgios Poukamisas, Ambasadorul Republicii Elene la Bucureşti, însoţit de dl Ioannis Paschalis, reprezentantul Biroului Comercial al Ambasadei Republicii Elene (7 noiembrie 2009)
  • Dl Ilias Demirzoglou – preşedintele Clubului UNESCO pentru Artă, Literatură, Ştiinţe al Greciei, dna Stella Leontiadou – poet, membru al Clubului UNESCO al Greciei şi dl Anastasios Makropoulos – bizantinist şi poet, cunoscut sub numele de Tassos Makratos (13 noiembrie 2009)
  • Dl Ioan Maliş, consilier al preşedintelui Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România (11 martie 2010)
  • Echipă de jurnalişti de la televiziunea ERT Grecia, condusă de dna Maria Vassara, realizator TV. A fost realizat un film documentar Navigatori greci din Brăila, Galaţi, Tulcea, Sulina. Filmul include interviuri cu prof. univ. dr. Ionel Cândea, managerul Muzeului Brăilei „Carol I" şi dl Haralambie Caravia, preşedintele Comunităţii Elene Brăila (8 aprilie 2010)
  • Prof. Stathi Koutseris de la Universitatea Thessalia, Departamentul de Amenajări şi Dezvoltare Regională Volos, însoţit de câţiva membri ai Comunităţii Elene Izvoarele, jud. Tulcea (26 aprilie 2010)
  • Dna Diana Schanzenbach, jurnalist freelancer din Köln, Germania. Documentare pentru Ghid turistic al României (6 mai 2010)
  • Grup de turişti greci din regiunea Volos (16 mai 2010)
  • Dna Abdulah Gulten, preşedinta Comunităţii Turce Galaţi (iunie 2010)
  • Dna Mariana Vallianatou, preşedintele Asociaţiei Repatriaţilor Greci din România, înfiinţată în 1947, cu sediul la Atena.  Dna M. Vallianatou a diseminat interviul scris din cadrul programului cultural „Un Grec, Doi Greci, Trei Greci… Brăila” către membrii Asociaţiei Repatriaţilor Greci din România, proveniţi din Brăila (7 iunie 2010)
  • Dl Jacques Bouchard, şeful catedrei de greacă modernă de la Universitatea McGill, Montreal, director al Centrului Interuniversitar de Studii Neoelene din Montreal, membru al Academiei de Litere şi Ştiinţe Umaniste a Societăţii Regale din Canada (13 iunie 2010)
  • Dna Elena Lazăr, director al Editurii „Omonia” Bucureşti – care a făcut o consistentă donaţie de carte pentru mediateca Centrului Diversităţii Culturale (13 iunie 2010)
  • Dl Laurian Stănchescu, poet, consilier pe probleme de cultură al domnului Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România (7 iulie 2010)
  • Dl Georgios Poukamissas, Ambasadorul Republicii Elene la Bucureşti, domnul Konstantinos Dimadis, profesor de filologie neoelenã la Freie Universität Berlin, domnul Jose-Maria Queiros, directorul Institutului Francez Iaşi, dl Haralambie Caravia, preşedintele Comunităţii Elene Brăila (9 mai 2011)
  • Grup din Grecia (28 octombrie 2011)
  • Dl Haralambie Caravia, preşedintele Comunităţii Elene Brăila, dl David Segal, preşedintele Comunităţii Evreilor Brăila, dna Zarife Zodila, preşedintele Uniunii Democrate Turce din România - Filiala Brăila, dna Fedosia Jipa - Rubanov, preşedintele Comunităţii Ruşilor Lipoveni Brăila şi al Fundaţiei „Obscina” Brăila. Întâlniri în cadrul proiectului finanţat (septembrie - noiembrie 2012)
  • Dl Albert Schreiber şi dna Carina Schreiber, colecţionari din Bucureşti (februarie 2013)
  • Dl Leonidas Embiricos, istoric - fiul poetului Andreas Embiricos, dl Jacques Bouchard, şeful catedrei de greacă modernă de la Universitatea McGill, Montreal, director al Centrului Interuniversitar de Studii Neoelene din Montreal, membru al Academiei de Litere şi Ştiinţe Umaniste a Societăţii Regale din Canada şi dna Elena Lazăr, director al Editurii „Omonia” Bucureşti (30 mai 2014)
  • Dna Janina Ilie, project manager al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi  dl. Alexandru Marinescu - directorul Editurii „Hasefer”  Bucureşti (31 octombrie 2014)
  • Dl Ali Bozçalışkan, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, dna Gulten Abdula, preşedintele Uniunii Democrate Turce din România - Filiala Galaţi, dl Sevim Rustem, preşedintele Uniunii Democrate Turce din România - Filiala Brăila, membri ai Comunităţilor Turce din Constanţa şi Galaţi (18 martie 2015)
  • Dl Alexandros Athanasiadis, deputat în Parlamentul Republicii Elene, însoţit de dl Haralambie Caravia, preşedintele Comunităţii Elene Brăila (21 martie 2015)
  • Membrii Fanfarei Forţelor Militare Aeriene din Grecia, conduse de colonel Michail Skliros, participantă la Festivalul Internaţional al Muzicilor Militare Brăila – ediţia a XII-a, organizat de Garnizoana şi Primăria Municipiului Brăila, însoțiți de dna Veronica Macri, preşedinte executiv al Comunității Elene Brăila și alți membri ai Comunității Elene Brăila (19 iunie 2015)
  • Dna Maria Denise Theodoru, jurnalist la Radio România, care a realizat o serie de interviuri cu diferiţi membri ai comunităţilor etnice din Brăila, pentru Secţia Orală a Societăţii Radio România, cu: doamnele Abdurahman Urfet Mocanu și Valeria Ursan și domnii Larion Barisov, Paul Tudose, Marius Exarhu (26-28 iunie 2015)
  • Grup de la Club UNESCO Pireu (Grecia), însoțiți de dna Veronica Macri, preşedinte executiv al Comunității Elene Brăila și alți membri ai Comunității Elene Brăila (23 august 2015).
  • Dl Silviu Feodor, director executiv al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, prof. dr. Palaghia Radion, redactor şef al revistei „Kitej Grad”, prof. univ. dr. Feodor Chirilă - prodecanul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti, dna Fedosia Jipa - Rubanov, preşedintele Comunităţii Ruşilor Lipoveni Brăila şi al Fundaţiei „Obscina” Brăila, dl Pavel Tudose, manager proiect şi dna Ana Preda, realizator TVR (19 decembrie 2015)
  • Dl Athanasios Psathas, deputy CEO Piraeus Bank Romania, însoţit de dl Haralambie Caravia, preşedintele Comunităţii Elene Brăila (26 martie 2016)
  • Dl Anton Kanchev, preşedintele Federaţiei Bulgarilor din România, însoţit de dna Maria Gancev, preşedintele Asociaţiei „Hristo Botev” a Bulgarilor din Brăila (14 mai 2016)
  • Curatorii Raluca Voinea, Roxana Gibescu, Edi Constantin din Bucureşti şi Anna Smolak din Polonia - cercetare pentru proiectul cu tema „Hotel Francez / Grand French Hotel”, iniţiat de tranzit.ro / Bucureşti (14 iulie 2016)
  • Dna Janina Ilie, project manager al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi dna Vio Chiorpec, membră FCER (11 august 2016)
  • Grup de arhitecţi din Grecia însoţiţi de dna arh. Polly Nomikou – Peraro, dl Ezio Peraro - directorul Institutului Cultural Italian Bucureşti şi dna Veronica Macri, preşedinte executiv al Comunităţii Elene Brăila (3 august 2016)
  • Dl Evangelos Kekatos, viceprimarul Insulei Kefalonia, Grecia, însoţit de dl Haralambie Caravia, preşedintele Comunităţii Elene Brăila (13 august 2016)
  •  Dl Geo Şerban, scriitor, istoric şi critic literar (5 noiembrie 2016)
  • Dl Jean Chrissoveloni, om de afaceri; dr. Oana Marinache, istoric de artă, cercetător, Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române, preşedintele Asociaţiei Istoria Artei; dl Haralambie Caravia, preşedintele Comunităţii Elene Brăila (26 noiembrie 2016)
  • Ing. Cristian Dumitru şi Mihail Dumitru, colecţionari, Asociaţia Muzeul Jucăriilor Bucureşti (6 decembrie 2016)
  • Grup de profesori din Germania, Islanda, Portugalia, Spania, Bulgaria şi România, participanţi la o întâlnire transnaţională - activitate din cadrul proiectului Erasmus. Parteneriat strategic, derulat de Şcoala „Mihu Dragomir” Brăila (1 februarie 2017)
  • Dl Stelios Eleftheriadis, preşedintele Consiliului Local şi dl Makis Chatzisavvidou, preşedintele Ansamblului Asociaţiei Culturale Vathilakkos, Kozani (Grecia) (25 martie 2017)
  • Tineri europeni, participanţi la proiectul ERASMUS + - „Useful, Usability, Disposability", derulat de Liceul Teoretic „Nicolae Iorga" (18 mai 2017)
  • O echipă de jurnalişti de la TVR, care a realizat interviu video - cu Camelia Hristian, şef Serviciul Relaţii Publice - despre grecii din Brăila şi expoziţia deschisă la Centrul Diversităţii Culturale. A fost difuzată în emisiunea „Europolis” – realizator Daniela Teodora Boboş - la TVR. (23 iunie 2017)
  • Oficialităţi şi grup de ruşi lipoveni de la Cahul, Slava Cercheză şi Tulcea (13 august 2017)
  • Grup de turişti din Anglia şi Germania (21 septembrie 2017)
  • Grup de la Asociaţia Culturală „Nostos” şi profesori de la Şcoala Greacă din Bucureşti (23 septembrie 2017)
  • Grup din insula Lefkada, Grecia (20 octombrie 2017)
  • Dr. Georgeta Filitti, istoric (28 octombrie 2017)
  • Grup de la Comunităţile Elene Tulcea şi Izvoarele (28 octombrie 2017)
  • Dna Mariana Vallianatou, preşedintele Asociaţiei Repatriaţilor Greci din România, înfiinţată în 1947, cu sediul la Atena (5 iunie 2018)

 

Camelia Hristian, şef Serviciul Relaţii Publice

Te pot interesa

Galerie foto

Google Analytics Alternative