Muzeul Brailei

În perioada august-septembrie 2010, la Muzeul Brăilei – Secţia de Ştiinţe ale Naturii din Parcul Monument va fi deschisă publicului foto-expoziţia intitulată Adaptarea plantelor la condiţiile de mediu.
Adaptarea este însuşirea organismelor vii de a suferi schimbări complexe în structura morfologică şi în funcţiile fiziologice ale organismului, care le permit ca în anumite condiţii de mediu, să poată trăi şi să se reproducă normal.
Mediile de viaţă sunt diverse. Unele organisme pot să trăiască şi să se reproducă în condiţii de mediu foarte variate, în timp ce altele nu pot părăsi un anumit mediu. Primele sunt specii cu largi posibilităţi de adaptare la condiţii de mediu variate, iar ultimele, specii cu posibilităţi mult mai reduse. Capacitatea organismelor de a se adapta la condiţiile schimbătoare ale mediului este determinată genetic. Fără un minimum de adaptare la mediu, organismele nu ar putea supravieţui.
Mediul care ne înconjoară este alcătuit din numeroşi factori, deosebiţi între ei calitativ, fiecare având un anumit rol în viaţa plantei. Deşi sunt foarte diversificaţi, factorii mediului ambiant acţionează întotdeauna simultan şi în „complex” asupra plantelor, acţiunea unora depinzând de activitatea celorlalţi. De exemplu, pe un sol bogat în substanţe hrănitoare plantele nu pot totuşi să crească dacă în sol nu se află o cantitate suficientă de apă.
După modul de acţiune asupra plantelor, aceşti factori pot fi împărţiţi în două grupe: factori direcţi (factori climatici, edafici şi biotici) şi factori indirecţi (altitudinea, latitudinea, expoziţia, înclinaţia etc.).
Fenomenul de adaptare a organismelor vii prezintă aspecte foarte variate. Toate aceste aspecte de adaptare pot fi cuprinse în două forme şi anume: acomodarea şi adaptarea evolutivă. Aceste forme de adaptare se petrec în populaţiile naturale, fără intervenţia omului.
Omul a căutat însă să adapteze la condiţii noi de mediu unele plante aduse din alte zone geografice ale globului. Aceste adaptări produse prin acţunea directă sau indirectă a omului se pot grupa, la rândul lor, în două forme: aclimatizarea şi naturalizarea.
Răspândirea plantelor pe o anumită suprafaţă de teren este condiţionată de factorii mediului abiotic şi în consecinţă, prezenţa unor anumite plante, pe un anumit teritoriu, reflectă caracterul factorilor ecologici din acel teritoriu. Astfel, plantele reprezintă indicatori ecologici valoroşi ai factorilor de mediu.
Formele ecologice sunt deci expresia adaptării speciilor la anumiţi factori ecologici şi reflectă caracteristicile ecologice ale habitatelor pe care le populează.
Fiecare specie de plante manifestă anumite cerinţe faţă de apă, căldură, lumină, substanţele minerale din sol şi poate trăi într-un interval cu limite de variabilitate determinată a factorilor menţionaţi.
Există plante adaptate să trăiască la o variabilitate mare a factorilor ecologici şi acestea sunt slab indicatoare; alte plante manifestă toleranţe restrânse sau chiar foarte restrânse faţă de un anumit factor ecologic şi aceste specii sunt bune indicatoare.
Pentru aprecierea comportării ecologice a speciilor faţă de factorii mediului abiotic au fost alcătuite grupe de plante în funcţie de comportarea faţă de un anumit factor ecologic.
Adaptarea armonioasă a fiinţelor vii la condiţiile ecologice constituie o „soluţie” proprie a organismelor de supravieţuire.