Evenimente

În perioada iunie-iulie 2007, la Secţia de Ştiinţe ale Naturii a Muzeului Brăilei, va fi deschisă expoziţia: „Plante tinctoriale şi tanante”. Este o expoziţie de fotografii, dar se regăsesc şi câteva piese din colecţia de etnografie, încercând în acest mod să arătăm importanţa şi utilizarea plantelor colorante în vopsitoria populară. Expoziţia este întocmită în colaborare cu Secţia de Etnografie a Muzeului Brăilei.

În flora României se întâlnesc foarte multe plante tinctoriale, colorante. Aceste plante conţin substanţe colorante şi se folosesc pentru vopsitul fibrelor textile, postavurilor, ţesăturilor sau pentru colorarea unor alimente şi băuturi. Vopsitoria populară românească a beneficiat de multe posibilităţi pe care i le oferea natura şi pe care spiritul iscoditor al omului le-a descoperit. O dată însă cu apariţia coloranţilor sintetici, aceste procedee au fost tot mai mult înlocuite cu noile tehnici şi cu noile produse.
Pentru colorarea fibrelor naturale, s-au folosit numai frunze, flori, fructe, rădăcini, scoarţă de pe tulpini sau de pe ramuri, sau s-a folosit planta întreagă. Dintre plantele tinctoriale, cum sunt: arinul, afinul, bozul, laptele-câinelui sau aliorul, arţarul, socul, ceapa, cornul, drobiţa, sovârvul, lemnul-câinesc, măceşul, mărul, mesteacănul, nucul, păpădia, prunul, răchita, salcia, stejarul, teiul, urzica, gutuiul, şi multe alte specii, cele mai folosite se pare că au fost: drobiţa, sovârvul, arinul, pădureţul acru. Acestea au fost cele mai întrebuinţate, pentru că din combinaţia lor, se scot cele mai multe nuanţe de culori.
Cu ajutorul coloranţilor vegetali, se pot vopsi firele şi fibrele naturale de: lână, in, bumbac, cânepă sau borangicul.
Principalele tipuri de fibre textile sunt:
1. Fibre naturale
2. Fibre artificiale sau celofibre (ex. mătasea viscoză, ş.a.)
3. Fibre sintetice (ex. melană, relon, ş.a.).

Fibrele textile naturale, sunt:
• Fibre naturale proteice (de provenienţă animală):
- lâna
- mătasea naturală.
• Fibre naturale celulozice (de provenienţă vegetală):
- bumbacul
- inul
- cânepa.
Materialul poate fi vopsit în primul rând sub formă de fire (sculuri), dar pot fi vopsite şi ţesăturile, tricotajele, ş.a. Atunci când se menţionează că pot fi vopsite „fibrele naturale”, înseamnă că se pot vopsi atât fibrele animale (proteice) – lâna şi mătasea naturală, cât şi fibrele vegetale (celulozice) – bumbacul, inul, cânepa, ş.a. dar rezultatele cele mai spectaculoase se obţin pentru lână.
Lâna, inul, cânepa şi bumbacul se colorau în multiple nuanţe, de galben, roşu, verde, maro, etc.
Pentru obţinerea culorii GALBENE, se folosesc plante, ca: drobiţă, pădureţ acru, răchiţică, alior, mesteacăn, soc, ceapă, corn, lemn-câinesc, mesteacăn, muşeţel, păpădie, răchită, sovârf, ştevie, tei, urzică, viţă-de-vie, ş.a.
Pentru culoarea PORTOCALIE, se folosesc plante, ca: ceapă, mesteacăn, drobiţă, răchită, săpunariţă, sovârf, ş.a.
Pentru obţinerea diverselor nuanţe de ROŞU, se folosesc plante, ca: arin, călin, ceapă, corn, măceş, prun, sovârf, ş.a. Aceste plante se folosesc singure, sau în diverse combinaţii cu alte specii.
Pentru culoarea VERDE, se folosesc plante, ca: drobiţa, lemn-câinesc, măr, nuc, ştevie de grădină, ş.a.
Pentru culoarea ALBASTRĂ, se folosesc plante, ca: afin, frasin, ştevie, ş.a.
Pentru colorarea în NEGRU, se folosesc plante, ca: arin, arţar, boz, soc, corn, frasin, lemn-câinesc, măr, nuc, sovârf, stejar, ş.a.
Se mai pot obţine culori, ca: arămiu, auriu, cafeniu, cărămiziu, bej, cenuşiu, măsliniu, naramzat (roşu aprins, purpuriu), ruginiu, sfecliu, stejăriu, trandafiriu, vioriu, vişiniu, ş.a.
În mod obişnuit, borangicul nu se vopseşte, ci se lasă alb sau galben, aşa cum „se trage din gogoaşă”. Se poate însă vopsi, în galben (cu plante, ca: măr pădureţ, răchită, şofran de grădină) sau verde (cu fructe de lemn-câinesc), folosind diverse reţete şi diverse combinaţii.
Coloranţii naturali din plante se fixează de obicei pe fibra textilă prin intermediul unor substanţe auxiliare numite mordanţi. Dintre mordanţii minerali, care ajută la „împietrirea”, la fixarea culorilor (sau mordansare), mai folosiţi sunt calaicanul şi piatra acră, iar ca mordanţi naturali se folosesc, pentru fixarea culorilor şi pentru obţinerea nuanţelor dorite, borşul, vinul, oţetul, zerul, amoniacul, zeama de varză acră, sarea de bucătărie, cenuşa (de lemn sau coceni), etc.
Portul popular, ca şi textilele de casă, prezintă aproape în toate zonele etnografice o mare bogăţie artistică. Frumosul este exprimat în motive decorative, dar şi prin culori. De la vrâstele simple, în care negrul alternează cu roşul, pe fondul alb al ştergarelor, feţelor de pernă, păretarelor,etc., s-a ajuns la o gamă bogată, variată, de motive şi culori în scoarţele din Oltenia, Moldova, Transilvania, Banat etc. Culorile pieselor mai vechi s-au obţinut din plante tinctoriale, folosite în mod curent pentru vopsit.
Meşteşugul vopsitului cu plante, care de fapt este o artă, fiind în acelaşi timp şi o îndeletnicire plăcută, oferă avantajul obţinerii unor culori de o deosebită trăinicie, de o mare frumuseţe şi cu o foarte mare varietate de nuanţe.
Natura ţării noastre oferă o mare bogăţie de plante cu proprietăţi tinctoriale. Majoritatea acestor plante, folosite pentru vopsit, fac parte din flora spontană. Unele reţete includ şi părţi de plante de cultură, care nu se folosesc în scopuri alimentare, ca de exemplu: coaja verde de nucă, frunzele de nuc, scoarţa de măr, cojile de ceapă, ş.a.
Ca orice meserie, vopsitul cu coloranţi din plante cere iscusinţă, îndemânare, răbdare şi mai ales experianţă din parte celor ce o practică.
Plantele tanante conţin în organele lor (scoarţă, frunze, fructe) taninuri şi se utilizează pentru tăbăcitul pieilor. O serie de plante tanante sunt în acelaşi timp şi tinctoriale. Dintre speciile de plante tanante, cele mai utilizate au fost: stejarul (toate speciile), mesteacănul, salcia (mai multe specii), castanul sălbatic, arinul, cornul, frasinul, nucul, molidul, bradul, plopul, ş. a.
Taninurile sunt compuşi vegetali cu o structură chimică complexă, capabile să precipite proteinele din pielea crudă, proteine cu care formează precipitate insolubile, imputrescibile, impermeabile (pielea tăbăcită). Taninurile fac parte alături de alcaloizi din categoria metaboliţilor secundari care se acumulează în plante şi în organele acestora (rădăcină, tulpină, frunze, fructe, etc). Taninurile, sunt substante solide, de regula amorfe, inodore, de culoare albă, albă-brun sau gălbuie, şi au un gust astringent. Sunt solubile în apă, alcool, acetona, glicerol, şi insolubile în eter, benzen, cloroform.
Taninurile se extrag din plante cu apă fierbinte. Fiziologic, măresc rezistenţa plantelor la atacul virusurilor şi mocroorganismelor. Sunt utilizate la limpezirea vinurilor, a berii, la tăbăcirea pieilor, la fabricarea cernelurilor, în industria textilă, farmaceutică, etc.
Taninurile au capacitatea de a precipita proteinele din soluţiile lor apoase. Pielea crudă are capacitatea de a absorbi cantităţi mari de apă, şi datorită acestui fapt este supusă fenomenului de putrezire, mai ales în prezenţa microorganismelor. În stare uscată este dură şi transparentă, dar prin procesul de tăbăcire pielea pierde capacitatea de îmbibare cu apă tranformîndu-se într-un material flexibil care poate fi utilizat. Tăbăcirea pielii este un proces complex care constă din cîteva etape.

Muzeograf, Cândea Michaela Cristiana

Te pot interesa

Google Analytics Alternative