Evenimente
Fotoexpoziţia "PEŞTI MARINI – PEŞTI DULCICOLI"
În perioada martie – aprilie 2012, Muzeul Brăilei - Secţia de Ştiinţe ale Naturii cu sediul în Parcul Monument, va prezenta publicului fotoexpoziţia cu tema: Peşti marini – Peşti dulcicoli.
Expoziţia cuprinde imagini color ce înfăţişează minunata lume a adâncurilor, cu peştii săi - mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puţin coloraţi -, cu frumuseţile mărilor, oceanelor şi a apelor curgătoare din lumea întreagă şi de pe teritoriul ţării noastre. Deasemenea, expoziţia prezintă informaţii atât despre ecosistemul şi ariile de răspândire ale peştilor, cât şi despre importanţa economică a fiecărei specii în parte. Totodată, textele de specialitate oferă o documentare completă, atât cu privire la denumirile ştiinţifice, populare şi sistematica acestora cât şi date referitoare la modul de viaţă, respectiv modalitatea de perpetuare a speciei.
Peştii sunt animale vertebrate care populează spaţiile acvatice ale Pământului.
Din punct de vedere biologic, peştii pot fi împărţiţi în două mari grupe: peşti de apă dulce şi peşti marini. Împărţirea aceasta nu ţine seama însă decât în mică măsură de biologia peştilor şi mai mult de felul lor caracteristic de viaţă. Astfel, există peşti marini care trăiesc numai în mare, ca de exemplu cocoşelul de mare, rechinul, pisica de mare, vulpea de mare, după cum există peşti care se nasc, trăiesc şi mor în ape dulci, şi anume în bălţi sau lacuri izolate, cum sunt caracuda, linul, fufa. Deasemenea, există peşti care cresc în apele dulci, dar pentru reproducere migrează în mare (cum ar fi ţiparul) şi există peşti care trăiesc în mare, dar pentru depunerea icrelor urcă pe cursurile superioare ale fluviilor şi râurilor (speciile anadrome, precum somonul). Desigur, toate aceste comportări nu sunt legate de un capriciu al peştilor, ci constituie necesităţi fiziologice fără de care viaţa şi îndeosebi perpetuarea speciei ar fi de neconceput. Ele sunt rezultatul evoluţiei speciilor şi al condiţiilor de viaţă din trecutul îndepărtat, precum şi al celor de azi.
Din punct de vedere al compoziţiei scheletice, supraclasa Pisces se împarte în două clase, şi anume Chondrichtyhes (peşti cartilaginoşi) şi Osteichtyes (peşti osoşi).
Peştii sunt animale unisexuate. Dimorfismul sexual este foarte slab pronunţat încât sexele se recunosc foarte greu după morfologia externă. Câteodată dimorfismul se manifestă numai în perioada de reproducere, când, sub influenţa hormonilor sexuali, masculii îmbracă o haină nupţială viu coloată.
Unele specii de peşti sunt întâlnite numai în anumite regiuni geografice (endemismele) iar altele sunt răspândite în mai multe regiuni, sau chiar în mările din întreaga lume.
În privinţa locului de reproducere se observă, de asemenea o mare variabilitate. Din acest punct de vedere, peştii se pot categorisi în: peşti liofili, care depun icrele pe funduri pietroase (păstrăvul, avatul, boişteanul şi mreana), cei fitofili depun icrele pe plante sau între plantele acvatice (crapul, plătica, linul, bibanul), cei psamofili pe nisipul şi prundişul de pe fund (porcuşorul, fântânelul), cei pelagofili în diferite straturi ale apei (gadide, pleuronectiforme, sabiţa, etc.) şi în sfârşit, cei ostracofili îşi depun icrele în cavitatea paleală a moluştelor (Rhodeus).
Adaptarea culorii corpului la mediul înconjurător are o importanţă mare din punct de vedere defensiv şi ofensiv. La cei mai mulţi peşti pelagici de apă dulce, culoarea spatelui este închisă, iar a abdomenului este deschisă. În felul acesta peştele este protejat într-o măsură oarecare de duşmani, deoarece cu greu poate fi observat, de sus – din cauza culorii închise, iar de jos – din cauza culorii deschise. La unii peşti nu numai culoarea, dar şi forma corpului poate să semene mult cu plantele şi pietrele din mediul în care trăiesc. Ţepii sau spinii diferiţilor peşti (acantopterigienii, ghidrin, Diodon etc.) de asemenea sunt organe de protecţie, de apărare. Unii peşti (trigonide, scorpenide, trahinide) pe lângă ţepi şi spini au şi glande veninoase, care servesc mai mult apărării decât atacului, deoarece ele nu sunt folosite în actul căutării hranei. Dentiţia bine dezvoltată, mai ales la speciile răpitoare serveşte în primul rând pentru atacarea prăzii, iar organele electrice sunt folosite atât pentru apărare cât şi pentru atac.
Există însă şi o categorie aparte de peşti, diferiţi de celelalte specii comune, şi anume peştii abisali. Aceştia trăiesc la adâncimi de peste 1000m şi adesea prezintă forme groteşti. Majoritatea peştilor abisali pot produce lumină cu ajutorul bacteriilor, fenomen numit bioluminiscenţă. Condiţiile grele de supravieţuire au determinat unele specii să-şi dezvolte adaptări speciale, lucru ce a dus la evoluţia unor creaturi deosebit de bizare. Însă, cu privire la această categorie de peşti există puţin material documentar, an de an fiind descoperite noi şi noi specii care s-au adaptat în mod uimitor acestui habitat.
Astfel, expoziţia noastră prezintă publicului o cuprinzătoare şi bogată informare documentară dar şi ilustrată despre lumea plină de taine a peştilor.
Dr. Nicolae Onea - şeful secţiei Ştiinţele Naturii
Expoziţia cuprinde imagini color ce înfăţişează minunata lume a adâncurilor, cu peştii săi - mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puţin coloraţi -, cu frumuseţile mărilor, oceanelor şi a apelor curgătoare din lumea întreagă şi de pe teritoriul ţării noastre. Deasemenea, expoziţia prezintă informaţii atât despre ecosistemul şi ariile de răspândire ale peştilor, cât şi despre importanţa economică a fiecărei specii în parte. Totodată, textele de specialitate oferă o documentare completă, atât cu privire la denumirile ştiinţifice, populare şi sistematica acestora cât şi date referitoare la modul de viaţă, respectiv modalitatea de perpetuare a speciei.
Peştii sunt animale vertebrate care populează spaţiile acvatice ale Pământului.
Din punct de vedere biologic, peştii pot fi împărţiţi în două mari grupe: peşti de apă dulce şi peşti marini. Împărţirea aceasta nu ţine seama însă decât în mică măsură de biologia peştilor şi mai mult de felul lor caracteristic de viaţă. Astfel, există peşti marini care trăiesc numai în mare, ca de exemplu cocoşelul de mare, rechinul, pisica de mare, vulpea de mare, după cum există peşti care se nasc, trăiesc şi mor în ape dulci, şi anume în bălţi sau lacuri izolate, cum sunt caracuda, linul, fufa. Deasemenea, există peşti care cresc în apele dulci, dar pentru reproducere migrează în mare (cum ar fi ţiparul) şi există peşti care trăiesc în mare, dar pentru depunerea icrelor urcă pe cursurile superioare ale fluviilor şi râurilor (speciile anadrome, precum somonul). Desigur, toate aceste comportări nu sunt legate de un capriciu al peştilor, ci constituie necesităţi fiziologice fără de care viaţa şi îndeosebi perpetuarea speciei ar fi de neconceput. Ele sunt rezultatul evoluţiei speciilor şi al condiţiilor de viaţă din trecutul îndepărtat, precum şi al celor de azi.
Din punct de vedere al compoziţiei scheletice, supraclasa Pisces se împarte în două clase, şi anume Chondrichtyhes (peşti cartilaginoşi) şi Osteichtyes (peşti osoşi).
Peştii sunt animale unisexuate. Dimorfismul sexual este foarte slab pronunţat încât sexele se recunosc foarte greu după morfologia externă. Câteodată dimorfismul se manifestă numai în perioada de reproducere, când, sub influenţa hormonilor sexuali, masculii îmbracă o haină nupţială viu coloată.
Unele specii de peşti sunt întâlnite numai în anumite regiuni geografice (endemismele) iar altele sunt răspândite în mai multe regiuni, sau chiar în mările din întreaga lume.
În privinţa locului de reproducere se observă, de asemenea o mare variabilitate. Din acest punct de vedere, peştii se pot categorisi în: peşti liofili, care depun icrele pe funduri pietroase (păstrăvul, avatul, boişteanul şi mreana), cei fitofili depun icrele pe plante sau între plantele acvatice (crapul, plătica, linul, bibanul), cei psamofili pe nisipul şi prundişul de pe fund (porcuşorul, fântânelul), cei pelagofili în diferite straturi ale apei (gadide, pleuronectiforme, sabiţa, etc.) şi în sfârşit, cei ostracofili îşi depun icrele în cavitatea paleală a moluştelor (Rhodeus).
Adaptarea culorii corpului la mediul înconjurător are o importanţă mare din punct de vedere defensiv şi ofensiv. La cei mai mulţi peşti pelagici de apă dulce, culoarea spatelui este închisă, iar a abdomenului este deschisă. În felul acesta peştele este protejat într-o măsură oarecare de duşmani, deoarece cu greu poate fi observat, de sus – din cauza culorii închise, iar de jos – din cauza culorii deschise. La unii peşti nu numai culoarea, dar şi forma corpului poate să semene mult cu plantele şi pietrele din mediul în care trăiesc. Ţepii sau spinii diferiţilor peşti (acantopterigienii, ghidrin, Diodon etc.) de asemenea sunt organe de protecţie, de apărare. Unii peşti (trigonide, scorpenide, trahinide) pe lângă ţepi şi spini au şi glande veninoase, care servesc mai mult apărării decât atacului, deoarece ele nu sunt folosite în actul căutării hranei. Dentiţia bine dezvoltată, mai ales la speciile răpitoare serveşte în primul rând pentru atacarea prăzii, iar organele electrice sunt folosite atât pentru apărare cât şi pentru atac.
Există însă şi o categorie aparte de peşti, diferiţi de celelalte specii comune, şi anume peştii abisali. Aceştia trăiesc la adâncimi de peste 1000m şi adesea prezintă forme groteşti. Majoritatea peştilor abisali pot produce lumină cu ajutorul bacteriilor, fenomen numit bioluminiscenţă. Condiţiile grele de supravieţuire au determinat unele specii să-şi dezvolte adaptări speciale, lucru ce a dus la evoluţia unor creaturi deosebit de bizare. Însă, cu privire la această categorie de peşti există puţin material documentar, an de an fiind descoperite noi şi noi specii care s-au adaptat în mod uimitor acestui habitat.
Astfel, expoziţia noastră prezintă publicului o cuprinzătoare şi bogată informare documentară dar şi ilustrată despre lumea plină de taine a peştilor.
Dr. Nicolae Onea - şeful secţiei Ştiinţele Naturii
Te pot interesa
