Evenimente
LUMEA FEERICĂ A ORHIDEELOR
In perioada iunie-septembrie 2009 este deschisă fotoexpoziţia: „LUMEA FEERICĂ A ORHIDEELOR”. Alături de fotografii, sunt expuse în vitrine şi planşe de herbar cu orhidee ce aparţin colecţiei de Ştiinţe ale Naturii.
Orhideele, fac parte din familia Orchidaceae, familia cea mai numeroasă dintre plantele cu flori şi, fără îndoială, cea mai „elegantă”. În întreaga lume se cunosc 25-30.000 de specii de orhidee „sălbatice”, întâlnite în flora spontană şi aproximativ 200 000 de specii de hibrizi, cu cele mai variate forme şi culori. Unele au miros puternic şi rezistent, altele nu au deloc parfum.
Orhideele sunt plante erbacee, ce îşi au originea aproape pe tot globul (America de Sud şi Centrală, Asia, Arhipelagul Malaiez şi Madagascar, Australia, etc.). În Europa există aproximativ 250 de specii de orhidee, iar în România ar fi prezente aproximativ 58 de specii.
Cel mai mare număr de orhidee se găsesc în regiuni tropicale, dar sunt şi în climate alpine sau semideşertice. Există şi orhidee semi-acvatice care îşi ţin la suprafaţa apei doar florile. Coloritul lor este variat, de la alb la purpuriu închis. În flora spontană, unele orhidee trăiesc aproape ca plante parazit, mai ales în copaci (epifite), altele ca liane şi, cele mai cunoscute, cresc în pământ; unele specii sunt saprofite, adică nu au clorofilă, şi se hrănesc cu humusul în care trăiesc.
Dupa modul lor de viaţă, orhideele se împart în:
- Terestre care, obişnuit, cresc în sol, având rizomi şi tuberculi (Cypripedium, Calanthe), originare din sudul Africii, regiunile cu căldură moderată ale Americii de Nord şi Sud, Europei, Australiei etc.
- Epifite, cu rădăcini aeriene expuse aerului şi ploii. Provenind din regiunile tropicale umede, le mai gasim prin mlaştini, păşuni, povârnişurile munţilor. Ele trăiesc pe alte plante, dar nu-şi iau hrana din acestea. Cele mai multe specii cultivate sunt epifite.
În lumea orhideelor, temperatura, lumina şi umiditatea conlucrează şi dacă între aceste elemente nu este o relaţie armonioasă, orhideea nu se va dezvolta normal.
Existenţa hibrizilor naturali în cadrul familiei Orhidaceae este un fenomen destul de comun spre deosebire de alte grupe de plante. Hibridizarea apare mai ales acolo unde specii înrudite cresc în aceeaşi locaţie, au aceeaşi perioadă de înflorire şi probabil au un polenizator comun. Majoritatea hibrizilor artificiali, sunt făcuţi astfel încât să poată fi cultivaţi în sere, în case şi apartamente. Dupa ce au fost culese, orhideele rezistă 7-14 zile.
Orhideele sunt monocotiledonate, adică plante la care embrionul se dezvoltă dintr-o sămânţă care are un singur cotiledon. Sunt plante perene, ierbacee. Rădăcina lor este în formă de rizom sau tubercul, frunzele sunt întregi cu nervuri lungi, paralele, iar florile sunt hermafrodite grupate în inflorescenţe de tip spic sau racem. Fiecare floare din cadrul inflorescenţei are la bază câte o bractee asemănătoare unei frunzuliţe. Floarea orhideelor este alcătuită din şase părţi: trei petale şi trei sepale. Petalele şi sepalele sunt numite împreună tepale. Dintre cele trei petale una este dispusă inferior, formand o structură voluminoasă numită label. Sepalele, sunt două laterale şi una dorsală. La multe din speciile autohtone labelul se continuă cu un pinten. Forma, dimensiunea şi culoarea tepalelor şi labelului sunt foarte importante pentru determinarea speciilor (caractere taxonomice). La orhideele noastre, staminele sunt în număr de trei şi formează împreună cu stilul şi stigmatul o structura numita ginostemiu. Aceasta structura este particulara orhideelor. Fructul este o capsulă care se deschide la maturitate eliberând seminţele, care sunt foarte mici şi conţin foarte puţine rezerve nutritive. Pentru că rezervele nutritive în sămânţă sunt insuficiente, supravieţuirea şi dezvoltarea embrionului este condiţionată de prezenta în sol a unei anumite specii de ciuperci, pe lângă condiţii optime de lumină, căldură şi umiditate. Embrionul orhideelor nu se poate dezvolta fără această relaţie de simbioză. Această relaţie este obligatorie la unele specii pe tot timpul vieţii plantei. Orhideele se pot înmulţi şi vegetativ, prin despărţirea tuberculilor.
Pe lângă dependenţa (simbioza) de ciuperci, florile unor specii de orhidee sunt polenizate doar de anumite insecte. Pentru Romania sunt de menţionat în acest caz membrii genului Ophrys. La speciile acestui gen de orhidee, floarea a evoluat în aşa măsură încât imită (mimetism) prin aspectul labelului forma corpului unor himenoptere (bondari, viespi, albine).
Cultivarea orhideelor nu este un lucru dificil. Trebuie respectate doar condiţiile de lumină, temperatură şi umiditate, din locul în care vrem să le creştem. Este recomandat să se aleagă orhideea în funcţie de condiţiile disponibile şi nu invers. În condiţii favorabile, orhideea oferă splendoarea florilor timp îndelungat (Phalaenopsis, de exemplu, poate să fie înflorită timp de un an). Phalaenopsis sp. sunt cele mai cunoscute orhidee. Majoritatea orhideelor aflate în florării sunt hibrizi de Phalaenopsis (orhideea fluture sau orhideea molie), care sunt cele mai comercializate în toată lumea.
Orhideele Phalaenopsis sunt originare din sud-estul Asiei, zona cuprinsa între munţii Himalaya şi Filipine, şi în nordul Austaliei. Majoritatea acestor orhidee, sunt plante epifite, adică trăiesc “agăţate” de copaci, în junglele Asiei, la fel ca alte rude ale sale (Vanda, Aerides, ş.a.). În habitatul natural se găsesc de obicei sub frunzişul pădurilor umede, la adăpost de lumina directă a soarelui, dar şi în medii mai uscate sau reci. Speciile de Phalaenopsis s-au adaptat individual la aceste condiţii.
Orhideele Dendrobium (orhideele de Singapore) şi hibrizii lor formează cel de-al doilea grup după mărime, secondând orhideele Bulbophyllum. Există peste 1500 de specii de Dendrobium şi mii de hibrizi, răspândiţi în întreaga lume (India, Japonia, Malaiezia, Papua Noua Guinee, Australia, Noua Zeelandă). Ca mai toate orhideele, Dendrobium sunt plante epifite care au nevoie de lumină multă şi o bună circulaţie a aerului.
Cymbidium (,,orhideea barcă”), este originară din zonele cu climă temperată şi tropicală din India, Nepal, China, Japonia, până în Malaysia şi Australia. Florile lor durează cel mai mult, fiind una din cele mai cultivate orhidee. Din cele 40-50 de specii s-au creat sute de hibrizi, cu flori de diferite culori, de la alb, galben şi portocaliu, până la roşu, maro şi verde; dimensiunile variază de la 5 la 10 cm diametru.
Speciile de orhidee cultivate, fiind în număr foarte mare, mai amintim câteva: Vanda sp., Cattleya sp., Miltonia sp. (,,orhideea panseluţă”), Oncidium sp., Vanilia sp. (plantă ce face parte din categoria mirodeniilor), ş.a.
Astăzi orhideele exotice pot fi găsite în orice florărie, dar din păcate cele autohtone dispar rapid din habitatul lor natural. În România, de exemplu, există orhidee aproape în toate regiunile, pe păşuni, în păduri şi chiar în mlaştini, dar nu sunt foarte cunoscute.
Un grup de iubitori ai naturii, care încercau să descopere noi locuri în împrejurimile Braşovului, unde cresc orhidee, au înfiinţat Clubul Român al Orhideofililor, în anul 1990, fondator fiind dl. Andrei Lenard. Membrii Clubului se ocupă cu creşterea plantelor, protecţia lor şi organizarea de întâlniri şi expoziţii. În iunie 1990, Clubul cu sediul în Râşnov, a devenit membru deplin al Comitetului European pentru Orhidee, cu sediul în Elveţia.
Membrii acestui Club încearcă prin activitatea desfăşurată, să trezească interesul cetăţenilor, pentru aceste flori deosebite, orhideele. De asemenea, având în vedere primejdia continuă de distrugere a mediului înconjurător, membrii Clubului luptă pentru protejarea orhideelor autohtone, acestea în ciuda popularităţii generale (în Europa, dar nu numai), fiind în pericol de dispariţie. Cypripedium calceolus, Nigritella rubra şi Liparis loeselii sunt specii de plante a căror conservare necesită desemnarea de arii speciale de conservare.
Papucul doamnei (Cypripedium calceolus) este o specie de orhidee care este foarte rară şi se întâlneşte şi în flora României. În toată Europa este pe cale de dispariţie şi este pe locul întîi pe lista plantelor protejate de lege. La noi Papucul Doamnei este protejat încă din anul 1938.
Sîngele Voinicului (Nigritella rubra), este şi el protejat în ţara noastră printr-un Decret Regal, emis în 1939. Se găseşte în toată Europa. Asemenea lor, sunt şi alte specii care aşteaptă să fie ocrotite.
Este necesar ca într-un timp cât mai scurt, să devenim conştienţi de comorile pe care încă le mai avem şi să le ocrotim, cât nu este prea târziu. În cazul de faţă, să cunoaştem şi să ocrotim: orhideele!!
Cândea Michaela Cristiana
Muzeograf
Orhideele, fac parte din familia Orchidaceae, familia cea mai numeroasă dintre plantele cu flori şi, fără îndoială, cea mai „elegantă”. În întreaga lume se cunosc 25-30.000 de specii de orhidee „sălbatice”, întâlnite în flora spontană şi aproximativ 200 000 de specii de hibrizi, cu cele mai variate forme şi culori. Unele au miros puternic şi rezistent, altele nu au deloc parfum.
Orhideele sunt plante erbacee, ce îşi au originea aproape pe tot globul (America de Sud şi Centrală, Asia, Arhipelagul Malaiez şi Madagascar, Australia, etc.). În Europa există aproximativ 250 de specii de orhidee, iar în România ar fi prezente aproximativ 58 de specii.
Cel mai mare număr de orhidee se găsesc în regiuni tropicale, dar sunt şi în climate alpine sau semideşertice. Există şi orhidee semi-acvatice care îşi ţin la suprafaţa apei doar florile. Coloritul lor este variat, de la alb la purpuriu închis. În flora spontană, unele orhidee trăiesc aproape ca plante parazit, mai ales în copaci (epifite), altele ca liane şi, cele mai cunoscute, cresc în pământ; unele specii sunt saprofite, adică nu au clorofilă, şi se hrănesc cu humusul în care trăiesc.
Dupa modul lor de viaţă, orhideele se împart în:
- Terestre care, obişnuit, cresc în sol, având rizomi şi tuberculi (Cypripedium, Calanthe), originare din sudul Africii, regiunile cu căldură moderată ale Americii de Nord şi Sud, Europei, Australiei etc.
- Epifite, cu rădăcini aeriene expuse aerului şi ploii. Provenind din regiunile tropicale umede, le mai gasim prin mlaştini, păşuni, povârnişurile munţilor. Ele trăiesc pe alte plante, dar nu-şi iau hrana din acestea. Cele mai multe specii cultivate sunt epifite.
În lumea orhideelor, temperatura, lumina şi umiditatea conlucrează şi dacă între aceste elemente nu este o relaţie armonioasă, orhideea nu se va dezvolta normal.
Existenţa hibrizilor naturali în cadrul familiei Orhidaceae este un fenomen destul de comun spre deosebire de alte grupe de plante. Hibridizarea apare mai ales acolo unde specii înrudite cresc în aceeaşi locaţie, au aceeaşi perioadă de înflorire şi probabil au un polenizator comun. Majoritatea hibrizilor artificiali, sunt făcuţi astfel încât să poată fi cultivaţi în sere, în case şi apartamente. Dupa ce au fost culese, orhideele rezistă 7-14 zile.
Orhideele sunt monocotiledonate, adică plante la care embrionul se dezvoltă dintr-o sămânţă care are un singur cotiledon. Sunt plante perene, ierbacee. Rădăcina lor este în formă de rizom sau tubercul, frunzele sunt întregi cu nervuri lungi, paralele, iar florile sunt hermafrodite grupate în inflorescenţe de tip spic sau racem. Fiecare floare din cadrul inflorescenţei are la bază câte o bractee asemănătoare unei frunzuliţe. Floarea orhideelor este alcătuită din şase părţi: trei petale şi trei sepale. Petalele şi sepalele sunt numite împreună tepale. Dintre cele trei petale una este dispusă inferior, formand o structură voluminoasă numită label. Sepalele, sunt două laterale şi una dorsală. La multe din speciile autohtone labelul se continuă cu un pinten. Forma, dimensiunea şi culoarea tepalelor şi labelului sunt foarte importante pentru determinarea speciilor (caractere taxonomice). La orhideele noastre, staminele sunt în număr de trei şi formează împreună cu stilul şi stigmatul o structura numita ginostemiu. Aceasta structura este particulara orhideelor. Fructul este o capsulă care se deschide la maturitate eliberând seminţele, care sunt foarte mici şi conţin foarte puţine rezerve nutritive. Pentru că rezervele nutritive în sămânţă sunt insuficiente, supravieţuirea şi dezvoltarea embrionului este condiţionată de prezenta în sol a unei anumite specii de ciuperci, pe lângă condiţii optime de lumină, căldură şi umiditate. Embrionul orhideelor nu se poate dezvolta fără această relaţie de simbioză. Această relaţie este obligatorie la unele specii pe tot timpul vieţii plantei. Orhideele se pot înmulţi şi vegetativ, prin despărţirea tuberculilor.
Pe lângă dependenţa (simbioza) de ciuperci, florile unor specii de orhidee sunt polenizate doar de anumite insecte. Pentru Romania sunt de menţionat în acest caz membrii genului Ophrys. La speciile acestui gen de orhidee, floarea a evoluat în aşa măsură încât imită (mimetism) prin aspectul labelului forma corpului unor himenoptere (bondari, viespi, albine).
Cultivarea orhideelor nu este un lucru dificil. Trebuie respectate doar condiţiile de lumină, temperatură şi umiditate, din locul în care vrem să le creştem. Este recomandat să se aleagă orhideea în funcţie de condiţiile disponibile şi nu invers. În condiţii favorabile, orhideea oferă splendoarea florilor timp îndelungat (Phalaenopsis, de exemplu, poate să fie înflorită timp de un an). Phalaenopsis sp. sunt cele mai cunoscute orhidee. Majoritatea orhideelor aflate în florării sunt hibrizi de Phalaenopsis (orhideea fluture sau orhideea molie), care sunt cele mai comercializate în toată lumea.
Orhideele Phalaenopsis sunt originare din sud-estul Asiei, zona cuprinsa între munţii Himalaya şi Filipine, şi în nordul Austaliei. Majoritatea acestor orhidee, sunt plante epifite, adică trăiesc “agăţate” de copaci, în junglele Asiei, la fel ca alte rude ale sale (Vanda, Aerides, ş.a.). În habitatul natural se găsesc de obicei sub frunzişul pădurilor umede, la adăpost de lumina directă a soarelui, dar şi în medii mai uscate sau reci. Speciile de Phalaenopsis s-au adaptat individual la aceste condiţii.
Orhideele Dendrobium (orhideele de Singapore) şi hibrizii lor formează cel de-al doilea grup după mărime, secondând orhideele Bulbophyllum. Există peste 1500 de specii de Dendrobium şi mii de hibrizi, răspândiţi în întreaga lume (India, Japonia, Malaiezia, Papua Noua Guinee, Australia, Noua Zeelandă). Ca mai toate orhideele, Dendrobium sunt plante epifite care au nevoie de lumină multă şi o bună circulaţie a aerului.
Cymbidium (,,orhideea barcă”), este originară din zonele cu climă temperată şi tropicală din India, Nepal, China, Japonia, până în Malaysia şi Australia. Florile lor durează cel mai mult, fiind una din cele mai cultivate orhidee. Din cele 40-50 de specii s-au creat sute de hibrizi, cu flori de diferite culori, de la alb, galben şi portocaliu, până la roşu, maro şi verde; dimensiunile variază de la 5 la 10 cm diametru.
Speciile de orhidee cultivate, fiind în număr foarte mare, mai amintim câteva: Vanda sp., Cattleya sp., Miltonia sp. (,,orhideea panseluţă”), Oncidium sp., Vanilia sp. (plantă ce face parte din categoria mirodeniilor), ş.a.
Astăzi orhideele exotice pot fi găsite în orice florărie, dar din păcate cele autohtone dispar rapid din habitatul lor natural. În România, de exemplu, există orhidee aproape în toate regiunile, pe păşuni, în păduri şi chiar în mlaştini, dar nu sunt foarte cunoscute.
Un grup de iubitori ai naturii, care încercau să descopere noi locuri în împrejurimile Braşovului, unde cresc orhidee, au înfiinţat Clubul Român al Orhideofililor, în anul 1990, fondator fiind dl. Andrei Lenard. Membrii Clubului se ocupă cu creşterea plantelor, protecţia lor şi organizarea de întâlniri şi expoziţii. În iunie 1990, Clubul cu sediul în Râşnov, a devenit membru deplin al Comitetului European pentru Orhidee, cu sediul în Elveţia.
Membrii acestui Club încearcă prin activitatea desfăşurată, să trezească interesul cetăţenilor, pentru aceste flori deosebite, orhideele. De asemenea, având în vedere primejdia continuă de distrugere a mediului înconjurător, membrii Clubului luptă pentru protejarea orhideelor autohtone, acestea în ciuda popularităţii generale (în Europa, dar nu numai), fiind în pericol de dispariţie. Cypripedium calceolus, Nigritella rubra şi Liparis loeselii sunt specii de plante a căror conservare necesită desemnarea de arii speciale de conservare.
Papucul doamnei (Cypripedium calceolus) este o specie de orhidee care este foarte rară şi se întâlneşte şi în flora României. În toată Europa este pe cale de dispariţie şi este pe locul întîi pe lista plantelor protejate de lege. La noi Papucul Doamnei este protejat încă din anul 1938.
Sîngele Voinicului (Nigritella rubra), este şi el protejat în ţara noastră printr-un Decret Regal, emis în 1939. Se găseşte în toată Europa. Asemenea lor, sunt şi alte specii care aşteaptă să fie ocrotite.
Este necesar ca într-un timp cât mai scurt, să devenim conştienţi de comorile pe care încă le mai avem şi să le ocrotim, cât nu este prea târziu. În cazul de faţă, să cunoaştem şi să ocrotim: orhideele!!
Cândea Michaela Cristiana
Muzeograf
Te pot interesa
